Suceava

Primăria semnează acordul de implementare a proiectului elveţian de reabilitare a iluminatului public

> Proiectul are o valoare totală de 6,4 milioane de franci elveţieni şi prevede montarea a 4.236 de corpuri de iluminat cu leduri, precum şi realizarea unui sistem de telegestiune

 

După ce în anul 2011 a demarat demersurile de accesare a fondurilor nerambursabile elveţiene, Primăria Suceava va semna acordul de implementare a proiectului de modernizare a sistemului de iluminat public. Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu, care a precizat că documentul a fost trimis pe adresa autorităţilor municipale şi va fi parafat în perioada următoare.

„A fost trimis acordul de implementare, ceea ce înseamnă că după semnarea acestuia se va trece la încheierea contractului de finanţare, la faza de organizare a licitaţiei şi de implementare a proiectului” precizează şeful administraţiei locale.

Proiectul are o valoare totală de 6,4 milioane de franci elveţieni. Contribuţia părţii elveţiene se ridică la 5,2 milioane de franci, iar cofinanţarea locală însumează 1,1 milioane de franci elveţieni, reprezentând 15% din valoarea totală a proiectului. Durata de implementare este de 18 luni, obiectivele urmărite fiind modernizarea iluminatului public din municipiul Suceava, adică montarea a 4.236 de corpuri de iluminat cu leduri, realizarea unui sistem de telegestiune şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 40% până în 2020.

„Sperăm ca, în cel mai scurt timp, să fim chemaţi la Ministerul de Finanţe şi să semnăm acest acord de implementare. De asemenea, aşteptăm şi acordul de implementare pentru cel de al doilea proiect, privind achiziţionarea de autovehicule electrice şi de realizare a unei infrastructuri de transport de acest fel” a spus edilul-şef sucevean.

Reamintim că finanţarea va fi deschisă în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român de reducere a disparităţilor economice şi sociale în interiorul Uniunii Europene, mediatorul fiind Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO). Prin implementarea proiectului, corpurile de iluminat clasice din zonele în care modernizarea nu s-a făcut cu fonduri europene vor fi înlocuite cu surse de lumină tip LED, moderne, economice şi cu durată de viaţă mai mare. În acelaşi timp, va fi amenajat un sistem de telegestiune la distanţă a sistemului de iluminat, cu posibilitatea de monitorizare, control şi intervenţii în situaţii deosebite.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: