Liviu Pop

Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială va contribui la reducerea fraudelor

Înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, prin comasarea Inspecţiei Muncii şi a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, va asigura un control mai riguros asupra beneficiarilor de asistenţă socială şi, totodată, va contribui la reducerea fraudelor, a declarat ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, în cadrul unei întâlniri avute, ieri, cu reprezentanţii Biroului Subregional al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) de la Budapesta.

Potrivit unui comunicat al ministrului delegat pentru Dialog Social, acesta a primit, ieri, o delegaţie de experţi ai Biroului Subregional al OIM de la Budapesta, condusă de Antonio Graziosi, director al Biroului.

Liviu Pop a subliniat că scopul acestei reorganizări îl constituie eficientizarea activităţilor de control în domeniul relaţiilor de muncă, al sănătăţii şi securităţii în muncă, în condiţiile în care există cazuri în care anumite persoane care beneficiază de asistenţă socială lucrează fără forme legale de angajare pe teritoriul României sau a altor state membre UE. „Astfel, vom avea un control mai riguros asupra beneficiarilor de asistenţă socială şi, totodată, se vor reduce fraudele”, a adăugat ministrul.

De asemenea, acesta a precizat că va solicita Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice să informeze ambasadele statelor membre UE acreditate la Bucureşti, precum şi ataşaţii statului român pe probleme de muncă şi sociale din misiunile diplomatice, cu privire la înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, prin comasarea Inspecţiei Muncii şi a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI