Suceveancă de 50 de ani lovită violent de un BMW, pe o trecere de pietoni de pe Calea Unirii

Maria S., o femeie de 50 de ani din Suceava, a ajuns miercuri seară la urgenţe, accidentată grav pe o trecere de pietoni de pe Calea Unirii, de un BMW X6 înmatriculat în Belgia.

Era ora 20 şi câteva minute când s-a produs accidentul, responsabil fiind un tânăr de 26 de ani, Beniamin R., din Bivolărie, Vicovu de Sus.

Acesta venea cu viteză dinspre centrul oraşului, iar la marcajul din dreptul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava a intrat în plin cu maşina în femeia angajată în traversare.

Impactul a fost extrem de puternic, astfel că femeia, care depăşise deja jumătatea drumului, a fost proiectată la câţiva metri de locul izbiturii.

Ea a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean şi diagnosticată de medici cu traumatism cranio-cerebral, plagă contuză frontală, contuzii puternice abdominale şi de bazin, urgentiştii suspectând o hemoragie internă şi o fractură de bazin.

Conducătorul auto a fost testat pentru alcoolemie, dar rezultatul a fost negativ. Din păcate, poliţia nu poate testa inconştienţa şi aroganţa la volan a unui şofer la volanul unui BMW, dar a demarat o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Beniamin R. a încercat să explice situaţia şi din punctul lui de vedere, spunând că în acele momente a tras de volan spre banda întâi, în încercarea de a evita o maşină care frânase brusc în faţa lui şi, fără să mai poată opri, a intrat direct în pietonul care aproape încheia traversarea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: