Malanca pe contract

Liviu Clement

Liviu Clement

Deşi adesea, cu insistenţă, ni se vorbeşte despre păstrarea şi perpetuarea tradiţiilor şi obiceiurilor, pe alocuri ele se cam sting, se adaptează, se metamorfozează. Bunăoară cele, foarte spectaculoase, de sfârşit de an. Explicaţii ar putea fi destule, iar unele chiar este posibil să ne scape. Iată că ici şi colea, marile cete de mascaţi feluriţi şi-au mai schimbat traseele din centrul satului şi de pe uliţele sale (unde erau vizitaţi în primul rând gospodarii de vază, care le acordau şi recompensele cele mai consistente) pe la… festivaluri (unele formaţii au făcut adevărate turnee!), în serbări în preajma primăriei ori şcolii; pare-se că unele s-au constituit doar cu finanţare de la administraţiile locale ori…, dacă n-au mai fost „bugetaţi”, urşii au rămas în bârlog. Da, pare-se că există riscul ca Malanca, de exemplu, să nu mai fie decât o tradiţie de cămin cultural, pentru a fi constituită şi performată la solicitare oficială, inclusiv pe contract, la festivaluri, la televiziunile locale sau cele specializate pe folclor nou; şi nu în ultimul rând la hoteluri şi pensiuni, ca să vadă turistul cum e cu tradiţiile. Pe de altă parte, sunt şi sate în care de urat au mai urat doar prichindeii, fiindcă tinerii rămaşi sunt doar cât să-i numeri pe degete. Iar dacă au mai scăpat într-o minivacanţă de sărbători şi câte unii din Italia, ei au revenit acasă numai în calitate de spectatori.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: