Motto: „Non multa, sed multum”
(lat. „Nu multe, ci mult”; Să spui în puţine cuvinte)
Asemenea conclavului cardinalilor de la Vatican care interpretează direcţia fumului ieşit pe un coş pentru a alege un nou papă, rostind, dacă semnele sunt pozitive, „Avem Papă”, şi la noi, interpretând fumurile celor care zic că s-au dat de ceasul morţii pentru Iohannis, putem spune: „Avem Preşedinte!”. Şi ce dacă-i creştin evanghelic, adică luteran-protestant şi nu recunoaşte un intermediar între el şi Dumnezeu? E mai puţin creştin? Sau ce? Atâta doar că dacă stai şi te gândeşti că toată gâlceava, neînţelegerile şi luptele din interiorul Bisericii catolice din secolul al XVI-a au drept început dorinţa lui Martin Luther, iniţial preot catolic, de a se căsători cu menajera sa, îţi vine să zici că marile evenimente ale lumii au ca punct de pornire lucruri minore. Asta nu scade cu nimic meritele de reformator ale lui Martin Luther, iar doctrina sa a fost îmbrăţişată de foarte mulţi oameni de diverse condiţii sociale, de la principi, la umilii ţărani din Germania şi din alte ţări, inclusiv din Transilvania. Surprinzător este altceva. Într-o scrisoare din 1522, Martin Luther spunea: „Nu dau voie ca doctrina mea să fie judecată de nimeni, nici chiar de îngeri. Cel care nu-mi primeşte doctrina, nu poate să se mântuiască”. (După Mircea Eliade, „Istoria ideilor şi credinţelor religioase”, Vol. III, p. 237). Lăsăm la o parte pe toţi cei care au rămas nemântuiţi şi intrând în esenţa „tezei” lutheraniene să ne întrebăm care-i distanţa între totalitarismul religios şi cel politic. Să fie numai o diferenţă de poziţie: unul în ceruri şi altul pe pământ? Amintiţi-vă ce sentenţios era Iohannis în.că înainte de a depune jurământul şi a prelua oficial funcţia prezidenţială! Adică, ne spunea că cine nu face ce spune el o încurcă rău de tot, dar eu l-am crezut: omul se mira de ce-a dat peste el, urcatul la cap fiind o boală nemolipsitoare, e la purtător şi trece… „Noi dorim să luăm puterea, noi, partidul liberal”, slogan preluat de Alina Gorghiu (preferată în locul lui Orban, autorul unor bufonerii politice de care ţi se apleacă), care, grăbită la putere ca mireasa la pat, ar vrea să ocolească căile legale, ceea ce o duce prea aproape de un personaj trecut pe o linie moartă. De ce ne aminteşte această dorinţă de putere? Nici mai mult, nici mai puţin decât de Tezele din aprilie 1917, lansate de Lenin când a sosit din exilul din Finlanda, concretizate în „teza”: „Toată puterea în mâna sovietelor”. Ce zice Alina Gorghiu? Zice ca Lenin: „Toată puterea în mâna sovietelor liberale şi pedeliste”. Aleluia, Alino, numai că îţi trebuie o majoritate parlamentară sau alegeri anticipate. Şi tu contezi pe secuio-maghiari şi pe UDMR-işti? Numai că tezele liberale din decembrie (2014) nu pot fi puse în practică chiar aşa de simplu cum se zice în şedinţă. Deocamdată avem o bună conlucrare între preşedinte şi premier, dar aceasta nu exclude lupta pentru preluarea întregii puteri, poate chiar când se spune, în luna mai a.c. Pare că, în momentul de faţă, Iohannis nu are nevoie de nimeni, a refuzat până şi sprijinul şi învăţăturile lui Băsescu care, pe gratis, se oferise să-i acorde tot ajutorul.
Până la urmă, omul a înţeles că timpul lui s-a sfârşit şi, dacă ceea ce se împrăştie pe sticlă este adevărat, îl vom vedea ca şef de partid luptându-se şi cu dreapta, şi cu stânga pentru putere. N-ar fi singurul, că „ce-o fi scris şi pentru noi”… suntem ameninţaţi cu o sumedenie de partide, ca puterea să se distribuie la cât mai mulţi.
Oare care o fi fost raţiunea pentru care unul care s-a declarat adept al doctrinei legionare (a fost educat de vechea gardă) a fost decorat de preşedintele Iohannis? Şi Băsescu îl decorase, dar omul nu a vrut să poarte o decoraţie venită din mâinile fostului preşedinte. Şi într-un caz şi în altul gestul, a cărui semnificaţie a scăpat multora, s-a dovedit a fi o greşeală.
Dintr-o pură întâmplare pe Iohannis în cheamă Klaus, dar tot aşa îl chema şi pe un băieţel de zece ani care, prin 1228, propovăduia prin satele Germaniei o cruciadă (a IV-a dintre cele opt) a copiilor, factorii responsabili considerând că numai copiii, cei fără păcate, mai pot elibera Sfântul Mormânt din Ierusalim. Mii de copii din Franţa şi Germania au murit de boli, de oboseală şi foame, unii au fost vânduţi ca sclavi, alţii au murit la întoarcerea acasă. Desigur, nu-i putem imputa nimic lui Klaus Iohannis, numai că ne putem întreba, cum am mai făcut-o şi altă dată, ce se va întâmpla când se va dovedi că Sfântul Klaus nu face minuni. Dar dacă Klaus Iohannis, din toate pe care şi le-a propus, va face ceea ce n-a făcut Băsescu şi nici Ponta, adică va restabili suveranitatea statului român asupra Ţinuturilor secuizate, se poate spune că şi-a servit ţara mai mult şi mai bine decât oricare dintre români. Sunt sigur că preşedintele, prin politica externă promovată, nu ne va pune în pericol faţă de ruşi, nu va fi o goarnă UE, a NATO şi a SUA, care pot să-şi rezolve singure diferendele cu Rusia lui Putin, fără „ajutorul” României. Dacă, într-adevăr, va avea loc o vizită şi în Germania, nu am nicio îndoială că Angela Merkel îl va „instrui” cum să se comporte faţă de marile puteri, să renunţe la rolul lui Samurache de a lătra prin gard la „animalele” cu adevărat mari.
Comentarii