Fiecare dintre noi ştie cel mai bine cât a prelungit anul 2014 în 2015. Sau cât de mult a petrecut în noaptea dintre ani ori la ce oră s-a deşteptat în an nou şi cu ce gânduri. Informaţii particulare ce ar putea fi comparate (într-o/înspre o părere) cu cele furnizate de un studiu (insolit?) care a măsurat interesul pentru/implicarea în petrecerea schimbării anilor a unora şi a altora. Studiu din care a reieşit că ruşii, ucrainenii şi românii citadini (după datinile lor?; posibil) trag primul somn din anul nou după ora 3.55, ceas la care, în medie, îşi încheie petrecerile. Asta faţă de britanici (care, după Happy New Year!, îşi spun Good night! pe la ora 2), americani (dintre care 30% se duc la culcare înainte de ora zero) şi australieni (ce „pică” la un ceas după miezul nopţii). Acum, ştiind toate acestea, ar avea sens să aşteptăm cu tot interesul şi o cercetare care să ne spună ce fac românii (în comparaţie cu alţii?) după ce ies din mahmureala de după…
(Dar să mai adăugăm că informaţiile de mai sus au rezultat în urma utilizării de către cei cuprinşi în studiu a unor brăţări care monitorizează activitatea persoanei. Astfel că, decât asemenea brăţări, mai bine să aţipim în neştiinţă!)




























Comentarii