La Festivalul de datini şi obiceiuri de Anul Nou din centrul Sucevei

Peste 1.500 de urători

Peste 1.500 de urători din toate zonele judeţului Suceava, dar şi din Botoşani, Iaşi, Bacău, Neamţ, precum şi din Republica Moldova au participat sâmbătă, 27 decembrie, la Festivalul de datini şi obiceiuri de Anul Nou „După datina străbună”, organizat în centrul municipiului Suceava în cadrul programului „Crăciun în Bucovina”.

Festivalul de datini şi obiceiuri de Anul Nou a început cu tradiţionala paradă pe artera principală a Sucevei ce a pornit din Parcul Universităţii şi a ajuns până pe esplanade Casei de Cultură a Sindicatelor, trecând prin faţa Palatului Administrativ. La acest festival au luat parte peste 40 de formaţii de copii şi adulţi. Ca în fiecare an, parada a fost deschisă de un grup de colindători din Câmpulung Moldovenesc, cu buciumaşi şi un plug tras de boi.

Parada urătorilor, dar şi spectacolul de pe scena din faţa Casei de Cultură a reuşit să scoată din case peste 5.000 de suceveni, aceştia urmărind cu mult interes diversele dansuri, jocuri cu măşti şi urături.

De la „Festivalul de datini şi obiceiuri” nu au lipsit tradiţionalele momente cu „plugul”, iar muzicanţii au dat viaţă personajelor care au dansat „capra” sau „ursul”. Totodată, cetele de urători au prezentat şi jocuri cu flăcări, dar şi malanca, o formă de teatru popular cu tentă satirică, unde personajele sunt baba şi moşneagul, doctorul, popa, capra şi ciobanul, căiuţii, ursul, cerbul şi negustorul.

Spectacole similare de datini şi obiceiuri de Anul Nou vor avea loc în această perioadă în numeroase localităţi din judeţul Suceava, iar pe data de 13 ianuarie se va desfăşura în comuna Drăguşeni „Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă pe stil vechi”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: