Revista „In Memoriam”

Un altfel de colind vă propun editorii revistei de opinie şi renaştere moral spirituală „In Memoriam”, publicaţie ieşită de sub tipar săptămâna trecută, în pragul Praznicului Împărătesc al Naşterii Domnului. Dintre titlurile cuprinse în paginile celui de-al 72-lea număr, spicuim doar câteva. Revista se deschide cu Pastorala la Naşterea Domnului 2014, semnată de ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi cu Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind însemnătatea Anului Omagial Euharistic şi al Anului Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Despre cel care a fost multă vreme mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, în „chip de lumină şi de har”, scrie în cuvinte meşteşugite PS Visarion, episcopul Tulcei, iar despre cel care s-a mutat la Domnul, PS Eftimie de la Roman, în slovă aleasă scrie PS Timotei Aioanei, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Despre „Educaţia pentru viaţă, aproape absentă din educaţie”, o părere pertinentă aflăm de la Vasile Baghiu. După cum cititorii ştiu, editorii aduc în fiecare număr şi subiecte inedite de pe mapamondul religios din care aici extragem două: „Semnarea Declaraţiei comune de către Papa Francisc şi Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu I” în „dorinţa de pace şi de stabilitate şi în dorinţa de a promova rezolvarea conflictelor prin dialog şi reconciliere”; celălalt titlu anunţă o ştire senzaţională: „A fost descoperit Mormântul Sfântului Arhidiacon Ştefan, întâiul mucenic al lui Hristos (27 decembrie, pomenit anual)”. Semnalăm şi materialul semnat de Elena Dulgheru, intitulat „Un nou film despre infernul din închisorile comuniste, Hristos în zeghe la «Poarta Albă»”.

Reamintim că revista „In Memoriam” poate fi procurată prin pr. dr. Viorel Ioan Vârlan, parohul Bisericii-monument „Naşterea Maicii Domnului” Suceava, din vecinătatea Palatului de Justiţie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: