Autoutilitară sustrasă în Horodnic de Sus de prietenii proprietarului

> Este vorba de doi tineri rămaşi câteva minute în maşină să asculte muzică > Poliţiştii au găsit maşina, cât şi pe autori, după ce autovehiculul s-a izbit într-un podeţ

Poveste destul de ciudată întâmplată pe raza localităţii Horodnic de Sus, pe care poliţiştii încearcă să o rezolve pe cale penală, fiind vorba despre furtul unei autoutilitare. Sesizarea cu privire la dispariţia maşinii a fost adusă la cunoştinţa lucrătorilor din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea de proprietarul acesteia, un tânăr de 25 de ani din comuna Horodnic de Sus. El s-a plâns că, puţin după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, „persoane necunoscute i-au sustras din curtea imobilului proprietate o autoutilitară”. Cercetările efectuate ulterior de lucrătorii IPJ Suceava au stabilit că autovehiculul a fost sustras însă de două cunoştinţe de-ale proprietarului! Din datele puse la dispoziţie de IPJ Suceava reiese că, sâmbătă noapte, în jurul orei 21.30, „victima s-a întors din municipiul Rădăuţi cu autoutilitara pe care a parcat-o în curte, cu cheile în contact, iar doi tineri din localitate, pasageri până atunci în maşină, au rămas să asculte muzică”. Ulterior însă, la jumătate de oră după miezul nopţii, victima a constatat lipsa maşinii şi a sesizat poliţia. Imediat au fost demarate cercetările, care nu au durat foarte mult deoarece, după doar alte 30 de minute, autoutilitara a fost găsită. O patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a identificat-o pe DJ 178F, în afara localităţii Gălăneşti. Maşina era izbită de un podeţ, la volan fiind unul dintre tinerii „care au ascultat muzică”. Aceştia însă, imediat după plecarea din curtea proprietarului maşinii, s-au gândit că nu strică să-i scoată la o plimbare cu maşina şi pe alţi patru prieteni, iar întreaga distracţie a fost stropită şi cu alcool, deoarece toţi ocupanţii autovehiculului, în momentul identificării acestuia, se aflau în stare de ebrietate. Conform sursei citate, „autoutilitara a fost restituită persoanei vătămate, iar tânărul de 22 de ani – care se afla la volan şi care nu posedă permis de conducere – a fost condus la poliţie. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” ce urmează a fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: