Eveniment caritabil la Rădăuţi

„Hurmuzachi ascultă, înţelege, ajută”

Vineri, 13 decembrie 2014, la ora 18, în sala Casei de Cultură din municipiul Rădăuţi a avut loc evenimentul caritabil „Hurmuzachi ascultă, înţelege, ajută”. Elevii talentaţi ai colegiului rădăuţean, coordonaţi de prof. Angelica Popovici, au oferit publicului un spectacol de excepţie. Timp de două ore, asistenţa numeroasă, formată din cadre didactice, elevi, părinţi şi invitaţi, s-a bucurat de o succesiune de momente artistice articulată în mod inspirat, concretizată în interpretări de piese muzicale consacrate, colinde pline de sensibilitate, cântece populare şi dansuri. Manifestarea a constituit momentul de bilanţ al unei campanii de întrajutorare desfăşurată în cadrul Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, campanie la reuşita căreia au contribuit în mod semnificativ, pentru prima dată, reprezentanţii Biroului Executiv din Consiliul Şcolar al Elevilor. Aflat la cea de-a treia ediţie, proiectul îşi propune să dezvolte spiritul de întrajutorare, capacitatea empatică, altruismul şi generozitatea elevilor. Acţiunile reunite în cadrul proiectului beneficiază de susţinerea fermă a echipei manageriale, a profesorilor diriginţi şi a reprezentanţilor Asociaţiei de Părinţi. În acest al treilea an al campaniei, reprezentanţii claselor în Consiliul Elevilor au reuşit să-i sensibilizeze pe colegii lor în vederea strângerii de fonduri destinate sprijinirii unor copii aflaţi în situaţii defavorizate, elevi ai liceului sau din afara acestuia.

Prof. Carmen Andronachi, director al Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, ne-a declarat: „Aşa cum ne-au obişnuit deja în cele două ediţii anterioare, copiii s-au implicat plenar şi impecabil în desfăşurarea campaniei, de la rolurile asumate ca interpreţi până la toate celelalte roluri presupuse de un spectacol: asigurarea sunetului, construcţia decorurilor, amenajarea scenei. Ţin să remarc disponibilitatea admirabilă a tinerilor de a dărui şi cred că nu există nimic mai frumos decât să asişti la acest spectacol al generozităţii: tineri care oferă altor copii şi adolescenţi o bucurie de sărbători. Însăşi formula acestei campanii nu este deloc întâmplătoare, în măsura în care este nevoie de capacitate empatică pentru a asculta strigătul de ajutor al celuilalt, e nevoie de sensibilitate pentru a înţelege suferinţa semenilor şi, nu în ultimul rând, este nevoie de bună credinţă şi mărinimie pentru a fi dispus să ajuţi. Momentele s-au legat ireproşabil şi a rezultat un spectacol minunat pentru copiii din sală, elevi ai colegiului care au venit voluntar în număr mare, arătându-ne o dată în plus că vor să se implice, vor să participe, vor să ajute”.

Luminiţa Lăzărescu, director adjunct al instituţiei de învăţământ rădăuţene, ne-a declarat: „Deşi campania se află la a treia ediţie, ea beneficiază de o atenţie sporită din partea elevilor, a profesorilor diriginţi şi, nu în ultimul rând, a părinţilor. Ceea ce mă bucură în mod deosebit este faptul că reuşim, prin străduinţele noastre, să ne îndreptăm bunătatea către persoane care au nevoie de sprijinul nostru. Mulţumim pe această cale profesorilor diriginţi care au adus în atenţia echipei organizatoare cazurile unor copii aflaţi în suferinţă. Mulţumim de asemenea tuturor voluntarilor care s-au implicat în desfăşurarea proiectului şi au făcut posibilă această campanie şi finalizarea ei. O astfel de campanie este posibilă, mai mult, trăieşte prin faptul că suntem împreună, colaborăm, formăm o comunitate”.

Angelica Popovici, profesorul coordonator al spectacolului, ne-a mărturisit: „Consider că am reuşit să oferim celor prezenţi un spectacol bine închegat, cu momente deosebite pe care le-am distribuit în urma unei analize atente. Aplauzele generoase pe care fiecare participant le-a primit din partea publicului reprezintă pentru mine şi echipa de elevi cu care am lucrat semnul evident al recunoaşterii eforturilor depuse. Iată de ce ţin să mulţumesc tuturor celor care au contribuit la pregătirea şi buna desfăşurare a spectacolului, pe lângă participanţi: elevii care au montat decorul, cei care s-au ocupat de lumini, de sunet. Nu în ultimul rând, îmi exprim gratitudinea faţă de sponsorii care au fost alături de organizatori şi şi-au adus contribuţia valoroasă la reuşita manifestării”.

Una dintre elevele participante, Ştefana Chelba, ne-a spus: „Spectacolul ce însoţeşte campania «Hurmuzachi ascultă, înţelege, ajută» a reprezentat pentru mine şi pentru toţi cei implicaţi mai mult decât o simplă seară petrecută pe scenă. De la bun început ne-am dorit, ne-am pregătit şi am încercat pe cât posibil să-i convingem şi pe cei apropiaţi nouă că încercăm să realizăm un eveniment care să depăşească bariera convenţionalului şi să se apropie de spiritul Crăciunului. Rezultatul a fost peste aşteptări. La sfârşit am rămas fără cuvinte, chiar dacă ştiam toate numerele pe dinafară. A fost pur şi simplu magic, superb, sublim”.

Prof. FLORIN GEORGE POPOVICI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: