Nemulţumire:

Salariaţii din învăţământ au parte de reparaţii salariale pe trei trimestre, în timp ce angajaţii Primăriei, doar pentru un singur trimestru

> „Sper să primim încă o sumă la Primărie, în aşa fel încât să mai putem da şi noi o parte din aceste hotărâri de instanţe aferente anului 2015”, reliefează edilul-şef Ion Lungu

Ieri, într-o şedinţă convocată de îndată, Consiliul Local Suceava a aprobat rectificarea bugetului municipiului, proiectul de hotărâre referindu-se, în principal, la asigurarea sumelor necesare aferente drepturilor obţinute în instanţă de personalul bugetar şi a căror plată ar trebui să se facă anticipat, pentru anul 2015, până pe 19 decembrie 2014. Primarul Ion Lungu a declarat că anvelopa salarială aferentă Primăriei Suceava fost majorată la 107.979.000 lei, ceea ce permite ca, în avans, personalul executivului să primească drepturi recunoscute doar pentru un singur trimestru al anului viitor. În schimb, pentru plata salariilor şi compensaţiilor aferente hotărârilor judecătoreşti ale cadrelor didactice, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a comunicat un rectificativ de 15.444.000 lei, acesta incluzând şi drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, dar şi necesarul pentru achitarea indemnizaţiilor lunare ale celor îndreptăţiţi. Astfel, angajaţii din învăţământul preuniversitar de stat sucevean vor beneficia de plăţile aferente hotărârilor judecătoreşti pentru trei trimestre din 2015.

„Aceste hotărâri judecătoreşti, care au instituit eşalonări pe mai mulţi ani, prevăd o pondere de 25% pentru anul 2015 şi ar trebui să fie repartizate în cote egale pe fiecare trimestru. Pentru învăţământ este acoperită 82% din valoarea pentru o hotărâre de instanţă, din avansul pe anul 2015, iar pentru Primărie, numai 22%. Am făcut demersuri la Prefectură şi la Direcţia de Finanţe şi credem că o să mai avem repartizate fonduri după ce se face centralizarea pe judeţ, respectiv în ziua de luni, 15 decembrie. Sper să primim încă o sumă la Primărie, în aşa fel încât să mai putem da şi noi o parte din aceste hotărâri de instanţe aferente anului 2015” reliefează edilul-şef.

În cazul în care Prefectura şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice vor găsi soluţia de a efectua respectiva corectură, prinderea sumei disponibilizate în bugetul local se va opera în şedinţa ordinară a CL din 17 decembrie. Aceasta deoarece OUG nr. 2014 prevede că, până pe 19 decembrie, trebuie făcute toate plăţile accesorii salariilor, inclusiv cele privind contribuţiile la bugetele asigurărilor sociale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI