Simion Florea Marian şi Aura Doina Brădăţan

După ce parcurgi cu niţică răbdare voluminosul tom Fondul memorial-documentar Simion Florea Marian din Suceava. Istoric. Contribuţii la cultura română, apărut sub egida Muzeului Bucovinei (Ed. Karl Romstorfer, Suceava, 2013) al muzeografului Aura Doina Brădăţan, îţi vine să spui că pentru autoare nu mai există secrete în privinţa vieţii şi operei ilustrului academician (1847 – 1907). Volumul se deschide cu un Cuvânt înainte consistent şi cu aprecieri superlative atât la adresa neobositului părinte-profesor bucovinean, cât şi privitor la opul monumental, semnat de prof. univ. dr. Ioan Opriş şi încheiat cu o semnificativă concluzie: „Asumând un proiect ambiţios, cu mulţi ani înainte, autoarea acestei lucrări şi-a atins scopul, prezentându-se ca un cercetător cu vocaţie, un analist serios şi deosebit de dotat, care lucrează cu o rară acribie”.

Înaintea materialului propriu-zis care a necesitat un imens volum de muncă şi, în aceeaşi măsură, un efort de cercetare şi sistematizare, A.D. Brădăţan a simţit nevoia să aşeze o Introducere, sintetizând informaţiile în legătură cu preocupările multiple ale teologului şi direcţiile urmate de muzeograf în abordarea uriaşei moşteniri. Redăm din această parte un scurt fragment referitor la opera capitală a celui mai însemnat om de cultură sucevean: Primul şi cel mai important manuscris, Botanica poporană română, la care autorul a lucrat întreaga viaţă, începând de prin 1862 – 1863, copleşeşte şi astăzi, după mai bine de o sută de ani, prin monumentalitate, fiind o enciclopedie de cultură populară, de interes major pentru studiul evoluţiei spiritualităţii tradiţiilor şi obiceiurilor poporului român, un tezaur lingvistic pentru cercetarea filologică, etimologică, istorică, semantică şi dialectală.

Debutul său publicistic, precizează autoarea, se produce la vârsta de 19 ani şi este extrem de interesant faptul că anul 1866 a fost atât de fast pentru doi autori din zona de nord a Moldovei, ambii preocupaţi de cultura neamului românesc. În prag de primăvară (25 febr./9 martie), revista „Familia” din Pesta a lui Iosif Vulcan îi publică lui Mihail Eminescu poezia De-aş avea…, urmată, pe parcursul aceluiaşi an, de alte câteva, printre care şi La Bucovina, iar către iarnă, în 13/25 noiembrie, aceeaşi publicaţie găzduieşte, în premieră, studiul monografic al părintelui S. Fl. Marian O nuntă la Ilişeşti. A urmat o activitate prodigioasă, urmărită cu atenţie de A.D. Brădăţan, astfel încât, la nici 34 de ani, părintele Marian devine membru activ al Academiei Române, când, în discursul său de recepţie, spunea, pe bună dreptate, că „o naţiune care doreşte să aibă o limbă bogată şi omogenă ar trebui mai înainte de toate să adune şi să scoată la lumină întreaga literatură poporală (…)”, o profesiune de credinţă de la care nu s-a abătut până la sfârşitul vieţii. Omul acesta, pe lângă faptul că se angajase să-şi înmulţească „talanţii” dăruiţi de Dumnezeu, purta în suflet o durere nestinsă pricinuită fie de purtarea inumană a stăpânilor din Bucovina din vremea şcolarităţii de la Hauptschule din Suceava, unde, îşi aminteşte preotul Constantin Morariu, prietenul lui Marian, „dacă un elev era surprins” că a îndrăznit să vorbească româneşte, i se atârna de gât un măgar tăiat din hârtie ori zugrăvit pe o scândurică şi era obligat să poarte stigmatul o săptămână, pentru ca sâmbăta să fie adus în faţa tuturor elevilor „şi toţi aveau dreptul de a stupi asupra păcătoşilor români”, fie din perioada maturităţii, când nu i se dădea voie să participe la şedinţele Academiei de la Bucureşti. Se adăuga alt fapt reprobabil, semnalat de A.D. Brădăţan: După ocuparea Bucovinei de către austrieci a fost declanşată ofensiva administraţiei imperiale pentru demolarea unor biserici ortodoxe din Suceava, motivul invocat fiind nevoia de materiale de construcţie, respectiv piatra. Această agresiune a declanşat între 1791 şi 1794 conflictul dintre locuitorii ortodocşi (în majoritate români) şi administraţia imperială. Barbaria asociată cu orgoliul civilizaţiei pieritoare se luase la trântă cu Cerul: Biserica Adormirea Maicii Domnului este demolată în 1792 de către chirurgul districtual Tiberius Gutter, folosind piatra rezultată pentru a-şi ridica o casă vremelnică, iar Biserica Sfântul Gheorghe-Mirăuţi, aflată într-o stare jalnică, fusese propusă, în acelaşi an, pentru demolare de către stăpânirea austriacă, locul urmând a fi curăţat, nivelat şi transformat în piaţă. S. Fl. Marian, oripilat de distrugerile noilor vandali, le-a semnalat, luând public atitudine, în repetate rânduri.

Impresionant capitolul referitor la casa academicianului din Suceava, monument istoric din sec. XVIII, căreia i s-a aşezat, la 25 de ani de la trecerea sa în eternitate, o placă de marmură neagră cu următoarea inscripţie: „În această casă câştigată cu condeiul a trăit şi a lucrat Simion Florea Marian 1847 – 1907, care a cules şi studiat roadele înţelepciunii şi simţirii poporului român”. Este vorba de premiul „Năsturel Herescu” primit din partea Academiei Române, în aprilie 1884, pentru lucrarea Ornitologia poporană, care avea să-i permită cumpărarea imobilului respectiv. Cine să bănuiască la vremea aceea că peste şase decenii, la instalarea în ţară a celor fără Dumnezeu, barbari autohtoni, de data aceasta, casa avea să treacă prin momente de mare cumpănă. După ce fusese realmente devastată de ruşi în timpul primei conflagraţii mondiale, au trecut la treabă ai noştri şi e destul să inserăm aici titlurile a două subcapitole (Agresiunea comunistă asupra „casei câştigate cu condeiul” şi Un deceniu de luptă pentru salvarea casei de la demolare) ca să ne dăm seama că autorităţile răsărite de sub pulpana semănătorului de ură îi puseseră gând rău, urmând să construiască pe proprietatea Marian Casa de cultură. Datorită autoarei, care a urmărit pas cu pas desfăşurarea evenimentelor, avem astăzi imaginea unui efort incredibil al soţilor Maria Marian şi Mihai Cărăuşu pentru salvarea moştenirii inestimabile rămase de la S. Fl. Marian. A fost un adevărat război de uzură, însumând zeci de memorii, nenumărate audienţe, mobilizarea fără precedent, în atari condiţii, a elitei intelectuale şi alte memorii din partea acesteia, într-o disperată încercarea de a salva patrimoniul şi apoi de înfiinţare a expoziţiei memoriale permanente şi deschiderea acesteia pentru public.

Fondul documentar, precizează D.A. Brădăţan, S. Fl. Marian este cu adevărat uriaş, cuprinzând cărţi (aproape 10.000), o colecţie de periodice (cea mai bogată şi valoroasă din întreg oraşul Suceava), câteva sute de partituri (tipărite sau copiate în caiete manuscris), 5.400 de fotografii, 41 decoraţii, 2.958 scrisori, 945 manuscrise (documentul cel mai vechi fiind din 1502 şi aparţinându-i lui Ştefan cel Mare) şi 2.285 diverse donaţii.

„Ctitor al etnobotanicii româneşti” (Paul Leu), S. Fl. Marian a lăsat o extrem de valoroasă operă care într-adevăr uimeşte şi astăzi atât prin cantitate, cât şi prin calitate, gândindu-ne şi la faptul că, în afara cărţilor publicate, există arhivate aproximativ 30.000 de pagini de manuscrise, prezentate de autoare într-un capitol special. Ar fi de adăugat că muzeograful trece în revistă peste o mie de scrisori din corespondenţa academicianului bucovinean, cu extrase semnificative din fiecare, doar acest aspect reprezentând un notabil şi de apreciat volum de muncă. Redăm aici un scurt fragment dintr-o epistolă, expediată, din Cernăuţi, de Ilie Pantazi în februarie 1868 (prieten cu părintele), unde amărăciunea cuvintelor unui veritabil român are o expresie memorabilă: …rutenimea-i în floare, germînimea-i cap! (…) mi se pare că ni tragem clopotele de vii.

Lucrarea impresionează printr-o bogată şi, uneori, inedită bibliografie (598 surse) şi aproape 500 de note, încheindu-se, aşa cum i se stă bine unei lucrări ştiinţifice, cu „indice de nume”. Anexa, o altă veritabilă istorie a vieţii şi activităţii lui S. Fl. Marian, cuprinde un bogat material (aproape 450 de pagini), format din fotografii privind aspecte personale şi familiale, imagini ale obiectelor memoriale. Sunt prezente, de asemenea, decoraţii, facsimile, documente, manuscrise şi corespondenţă. Dacă avem în vedere că autoarea a publicat şi multe alte materiale, ca rezultat al cercetărilor întreprinse pe o perioadă de aproximativ două decenii în Anuarul Muzeului Bucovinei, că a scos la lumină lucrarea monumentală Botanica poporană română (premiată de Academie), am realizat profilul unui muzeograf ce şi-a dedicat munca unui scop de o nobleţe ce îi va aşeza numele în galeria bucovinenilor de seamă, alături de cel al lui S. Fl. Marian.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: