Declaraţia nutriţională va fi obligatorie, din 2016, pe o mare gamă de alimente preambalate

Noul proces de etichetare a alimentelor va începe în 13 decembrie 2014 urmând ca afişarea declaraţiei nutriţionale şi scoaterea în evidenţă a alergenilor să devină obligatorii, pe majoritatea etichetelor la alimentele preambalate, începând cu 2016. Potrivit unui comunicat al Romalimenta, remis AGERPRES, Regulamentul UE (1169/2011) privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare a fost dezbătut într-o întâlnire a reprezentanţilor Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară (Romalimenta) şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), la care au participat peste 150 de reprezentanţi ai industriei de profil şi ai serviciilor alimentare, care au clarificat problemele generate de regulamentul care va fi aplicat treptat din 13 decembrie 2014 şi a cărui respectare va fi obligatorie din 2016.

S-a convenit, de asemenea, îmbunătăţirea lizibilităţii prin introducerea unei dimensiuni minime a caracterului de literă, scoaterea în evidenţă a alergenilor în lista ingredientelor prin litere îngroşate, obligaţia ca alimentele nepreambalate să aibă informaţii cu privire la prezenţa sau absenţa alergenilor şi să fie specificată pe etichetă originea cărnii neprocesate de porc, oaie, capră sau pasăre.

De asemenea, pe etichete vor fi introduşi termeni noi, care vor furniza informaţii suplimentare despre anumite caracteristici sau despre compoziţia produsului, de exemplu „peşte format” şi suplimentar consumatorii vor putea afla de pe etichetele produselor şi informaţii despre conţinutul în energie şi în nutrienţii principali, raportaţi la consumul de referinţă.

Un comunicat al Romalimenta precizează că „nu va fi obligatoriu ca toate produsele de pe rafturi să aibă noile etichete, din 13 decembrie, iar cele care nu sunt conforme cu cerinţele regulamentului pot fi comercializate până la epuizarea stocurilor”.

Schimbarea etichetelor nu va avea drept consecinţă majorarea preţurilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: