Depozit de ţigări de contrabandă într-o locuinţă din Fălticeni

Doi fraţi, unul de 32 de ani, iar celălalt de 33 de ani, ambii din municipiul Fălticeni, sunt cercetaţi de poliţişti din cadrul Compartimentului de Investigare a Fraudelor al poliţiei din localitate.

În urma unei percheziţii organizate marţi dimineaţă, într-un dosar penal privind comiterea infracţiunii de contrabandă, poliţiştii au găsit în locuinţa celor doi 417 pachete ţigarete de provenienţă Ucraina, Republica Moldova şi duty-free.

Bărbatul de 33 de ani a declarat că ţigările îi aparţin şi nu posedă documente de provenienţă, motiv pentru care „probele”, respectiv ţigările în valoare de 4.170 lei şi alte mijloace materiale, au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI