Tenis, Cupa Davis

Jucătorii elveţieni, primiţi ca nişte eroi la Lausanne

Roger Federer şi Stan Wawrinka, învingători duminică în finala Cupei Davis în faţa Franţei, au fost primiţi ca nişte eroi luni după-amiază la Lausanne de mii de suporteri, informează AFP.
A doua zi după prima victorie elveţiană în această competiţie, circa 10.000 de persoane din oraşul Lausanne i-au aclamat pe cei patru jucători elveţieni şi pe căpitanul lor Severin Lüthi, care au apărut pe o estradă instalată la Ouchy, pe malul lacului Leman.
Jucătorii aterizaseră puţin mai devreme pe aeroportul din Geneva, după care au plecat cu autobuzul, sub escorta poliţiei, la Lausanne.
După ce au prezentat Salatiera de argint publicului, jucătorii, ovaţionaţi de mulţimea care flutura drapele în culorile roşu şi alb ale Elveţiei, au luat cuvântul rând pe rând.
„Aş vrea să vă mulţumesc tuturor, a fost un an formidabil pentru mine”, a declarat Wawrinka, originar din Saint-Barthélemy, la 25 km de Lausanne. „Să câştig Cupa Davis a fost un vis de când eram copil şi mi l-am împlinit”.
„Este un moment foarte mare, un moment de neuitat, cu adevărat extraordinar. Au fost cele mai nebune 24 de ore din cariera mea”, a reacţionat Roger Federer.
Federer, care a renunţat cu o săptămână înainte să dispute finala Mastersului de la Londra din cauza unei dureri de spate, a recunoscut că s-a „temut foarte mult după ce a jucat cu Stan” semifinala. „Însă antrenamentul de joi m-a liniştit aproape total. Meciul formidabil al lui Stan (victoria din prima partidă în faţa lui Tsonga – n.r.) m-a ajutat, a fost meciul care ne-a adus încredere”.
Federer şi Wawrinka, nr. 2, respectiv nr. 4 mondial, au învins Franţa (3-1) la Lille, duminică. Federer a punctat decisiv pentru victorie, învingându-l în trei seturi (6-4, 6-2, 6-2) pe Richard Gasquet.
Federer şi echipa elveţiană au decis să vină la Lausanne să-şi celebreze victoria datorită faptului că Stan Wawrinka este originar din Lausanne şi se antrenează în mod regulat la Tennis club Stade-Lausanne, din Vidy.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: