Destinul este scuza celor slabi şi opera celor tari.
(Nicolae Titulescu)
Aşa cum îl ştim de-o veşnicie, cu ochii deschişi către viaţă, luptător, neresemnat cu realitatea, Vasile Tărâţeanu a lansat anul acesta o culegere de versuri ce s-ar părea că-i anunţă intrarea într-o albie a liniştii şi împăcării cu destinul. Doar „Şi de-o fi să mor” – titlul volumului ce a câştigat Marele Premiu al Festivalului internaţional de creaţie literară „Titel Constantinescu” (ediţia a VII-a, Râmnicu Sărat – Edineţ), ne duce cu gândul, mai întâi de toate, la fatalitate. Adică, am putea spune că versurile cuprinse în cele trei metafore (secţiunile „Ram detrunchiat”, „Zări în ceaţă”, „Lumini întârziate”) sunt structurate pe doctrina fatalismului, care consideră că forţele supranaturale ar determina implacabil şi inevitabil mersul lumii. Acest profetic suspin al ciobanului moldovean, care îşi acceptă soarta fără a face măcar un minim efort de apărare, reverberează în mentalitatea colectivă a poporului nostru, îl marchează pe orice român.
Dacă descifrăm simplist, ca la şcoală, tâlcul versurilor din „Mioriţa”, luate drept laitmotiv de poetul Vasile Tărâţeanu, putem găsi în mesajul lor doar un eşec, o înfrângere a voinţei, o acceptare a faptului că „Ce ţi-i scris pe frunte ţi-i pus”. Putem ajunge şi la o altă vorbă des rostită de români: „De ce ţi-i ursit nu poţi să scapi”. Aş aduce ca exemplu în susţinerea acestei idei rânduri din mai multe poeme, care ilustrează că bocet nesfârşit îi este cântarea poetului pornit pe „drumul spre masa tăcerii”, acolo unde îl aşteaptă o pleiadă ilustră de înaintaşi, dar şi simpli ţărani. Poetul se întoarce spre tărâmul de unde îi aude chemându-l „pe-atâţia Ioni şi Marii/pe-atâţia Constantini şi Ilene/pe-atâţia Mircea şi Mihai/Marini şi Florini…”.
Edificatoare în susţinerea fatalităţii mioritice a ciobanului din baladă ar părea şi următoarele versuri din „Coliva împăcării”: „Nu vreau să mă răzbun. Eu, dimpotrivă/ la răul ce mi-l fac răspund frumos/ şi-n loc de-otravă le servesc colivă/ şi vorba bună, cea de la Hristos.// Să nu mă sting într-un pustiu decor/ ajută-mă să pot ierta trădarea lor”.
Acest „să pot ierta trădarea lor” nu e doar o slăbiciune, o recunoaştere a neputinţei, ci mai curând a superiorităţii morale în faţa duşmanului exterior şi celui din propria-ţi fiinţă. Scria marele filosof Emil Cioran că „fatalismul neamului nostru este un blestem pe care va trebui să-l lichidăm în fulgere”. E tare şi frumos spus, dar e extrem de greu pentru un neam mioritic să tragă cu tunul în soartă. La Vasile Tărâţeanu „Şi de-o fi să mor” este departe de primitivul instinct al protejării fiinţei materiale prin împăcarea cu destinul. Adică, nu e o dezolantă constatare: la ce bun lupta dacă totuna nenorocul mă urmăreşte?! Poetul nu se lasă în voia sorţii fără a opune rezistenţă. El se simte copil al universului, nu mai prejos de munţi şi stele. El rămâne un „răzvrătit împotriva realităţii”: „Îmi vine să sparg oglinzile,/ doamne!/ Dar nu sunt eu de vină/ că mă arată cum sunt/ şi nu cum vreau să fiu”.
Revenind la comportarea păstorului mioritic când află că va fi ucis, putem admite că el nu doar s-a supus morţii ritualice, ci şi-a dovedit puterea de transfigurare, pătrunzând în cosmosul liturgic. Ciobanul îşi transformă nenorocirea în taină mistică, lăsându-ne în credinţa că prin jertfă se câştigă nemurirea. Astfel şi poetul îşi explică „teama rămânerii în afară”: „Nimic nu poate fi mai groaznic decât această clipă/de grea tortură/ când înainte de a fi omorât ţi se ia mai întâi o aripă/ şi vorba din gură // Şi atunci mă întreb printre vremi ca un arcaş trădat/la margini de ţară/ de ce ne mai naştem nu-n miezul ei de dor necurmat/ci mereu înafară”.
De-o sensibilitate aparte sunt versurile dedicate unor prieteni şi confraţi întru credinţă la masa netăcerii românilor înstrăinaţi – Ştefan Hostiuc, Mircea Lutic, Ilie Zegrea, Mihai Vicol, Radu Ilaş, Victor Crăciun, Dumitru Covalciuc… Acestea şi multe altele ne inspiră încrederea că „Şi de-o fi să mor” este demersul poetului pentru înţelegerea sensului şi preţului vieţii.
Comentarii