„Măştile exilului”, un roman cât se poate de actual

Dintr-o perspectivă a lecturii (lecturilor…) se poate spune că, după apariţie, conţinutul oricărei cărţi poartă şi „semnătura” cititorului, multiplicându-şi caleidoscopic sensurile în funcţie de receptări. Iar când o carte este prezentată, se adaugă variabile impuse de selecţiile celor care îşi propun să o deschidă către public… Aspecte sesizabile şi cu ocazia lansării la USV a celui mai recent roman semnat de prozatorul Constantin Arcu, „Măştile exilului”, după lectura a trei cititori profesionişti la ale căror opinii s-au adăugat inclusiv opiniile autorului. Auditoriul nu a primit informaţii despre… patru cărţi, ci informaţii diverse care, suprapunându-se, convocându-se şi dialogând implicit şi chiar explicit au oferit împreună o mărturie substanţială asupra întregului.

Romanul lui Constantin Arcu propune „o radiografie dulce-amară a exilului economic românesc”, evidenţiază aspecte ale „exodului” motivat „de sărăcie, de lipsă se consiliere, de speranţă”, mai ales în zona umană care se distinge a fi „cea mai tristă, mai puţin integrată, mai lipsită de perspective” a opinat Elena-Brânduşa Steiciuc, atrăgând atenţia, printre altele, asupra atmosferei carnavaleşti de sorginte rabelaisiană, într-un context general în care „oamenii trăiesc drama pierderii identităţii, o pierdere a reperelor, a respectului şi a încrederii în sine”.

lansare-1Oana Andriese, desluşind sensuri ale „poveştii mirobolante” propuse de roman, a atras atenţia că scrierea pune în discuţie „adevărul”, „veridicitatea”, inclusiv din perspectiva în care „lumea alcătuită din cuvinte eşuează în a o masca pe cealaltă”, a realităţii. Ea a găsit în carte „o contranaraţiune a globalizării” (şi un Occident ce ar reprezenta „anularea idealurilor”), a recunoscut puse în funcţiune „clişee contemporane legate de identitatea poporului român”, totodată argumente ale unui puternic sentiment de alienare faţă de semeni, a apreciat ironia auctorială ca fiind un instrument de distanţare faţă de realitate…, conturând în final ideea că romanul „e scris ca un puzzle care combină elemente de thriller de succes”.

Atrăgând atenţia că titlul propus de autor al romanului a fost „Legiunea română” („Măştile exilului” fiind în final opţiunea pentru piaţă a Editurii „Cartea românească”), Mircea A. Diaconu a spus că romanul poate fi perceput inclusiv ca epopee (dintre cele trei capitole, cel din mijloc, cel mai amplu, putând fi privit drept o „coborâre în Infern”), ca basm (dacă admitem că exilul este „celălalt tărâm”; apoi, fără a fi, ad litteram, o carte cu happy end, „la sfârşit totul e OK”, deşi „nimic nu anunţa acest bine”; la aceeaşi grilă se poate adăuga inclusiv „amănuntul” că, dincolo de multe întâmplări cu aspect neverosimil, personajul principal îşi vede la un moment dat îngerul!), ca un roman politic sau ca o antiutopie, inclusiv ca un raport (vorbind despre ceea ce s-a întâmplat cu poporul român din 1990 până astăzi). Printr-un personaj anume, Coloneleasa Taifun, cartea poate fi pusă inclusiv într-o relaţie cu „Metamorfoza” lui Kafka. „Romanul poate fi citit pe numeroase niveluri” a precizat Mircea A. Diaconu. Criticul literar a propus şi o privire peste personajul principal – fost universitar „mătrăşit”, fost jurnalist, fost prozator –, anunţând că este unul cu aspect atipic, nefiind nici „erou”, dar nici „antierou”.

lansare-0Constantin Arcu a mărturisit că a lucrat vreme de trei ani la roman (început fiind la Suceava, în mai 2011, şi încheiat la Bucureşti) şi a precizat că substanţa lui este „fluxul de conştiinţă” al unei persoane care, la un moment dat, trebuie să dea o declaraţie. Nu în ultimul rând, „şi în calitate de fost magistrat”, autorul a emis un avertisment cu privire la eventuale   „consecinţe nocive” ale lecturii asupra unui „cititor neavizat”, întrucât cartea conţine pagini „de realism dur, care ar putea să violenteze psihic”, dar şi „două scene erotice”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI