Cu mai puţin de două luni până în momentul în care ediţia 2015 a raliului Dakar va debuta (3 ianuarie 2015), Mini a anunţat că se va prezenta la celebra competiţie cu opt modele ALL4 Racing, iar echipele vor concura sub denumirea Monster Energy Rally Raid Team. Un echipaj va fi condus de Joan „Nani” Roma, câştigătorul în exerciţiu al Raliului Dakar. „Cu ale sale trasee extrem de solicitante şi condiţii de cursă dificile, Raliul Dakar este un eveniment offroad palpitant pentru milioane de fani ai motor-sportului”, a mărturisit Jochen Goller, senior vicepreşedinte Mini.
Nani Roma a rememorat victoria din 2014, spunând că: „victoria în Mini ALL4 Racing a fost foarte specială pentru mine pentru că a venit la exact zece ani de la prima mea victorie la Dakar”. Pilotul vorbeşte despre episodul din 2004, atunci când a reuşit să câştige competiţia la categoria moto.
Raliul Dakar 2015 va avea startul în Buenos Aires şi va continua preţ de 9000 de kilometri pe un traseu care va parcurge America de Sud prin Chile şi Bolivia, pentru a avea finalul înapoi în Argentina.
România va avea din nou un reprezentant în una dintre cele mai dure competiţii automoto la nivel mondial. Motociclistul Emanuel Gyenes va participa în ediţia 2015 a Raliului Dakar, competiţie din care a absentat în ultimii ani din pricina lipsei de fonduri. Ar fi cea de-a cincea participare a lui Gyenes la Dakar, sportivul mărturisind pentru Agerpres că a reuşit să obţină fondurile necesare participării, adică 14.800 de euro, şi în urma unei finanţări de la Consiliul Judeţean Satu Mare. „Am dus la Consiliu ultimele acte ce trebuiau duse, s-a rezolvat finanţarea, participarea e sigură. Motocicleta e pregătită”, a mărturisit sportivul pentru sursa citată.
Relatările din media locală indică faptul că Gyenes va concura în şaua unui KTM 450, aceeaşi motocicletă cu care a participat şi în 2012, dar care a suferit cosmetizările necesare pentru a fi competitivă la anul. Obiectivul sportivului pentru Raliul Dakar 2015 este, conform propriilor spuse, obţinerea unuia dintre primele 15 locuri la general în clasa moto.
Comentarii