Turul doi al alegerilor prezidenţiale

Senatorul Neculai Bereanu a votat pentru „ca România să devină o forţă”

Neculai-BereanuSenatorul PSD de Suceava Neculai Bereanu a fost prezent duminică la una dintre secţiile de votare din oraşul Vatra Dornei, unde şi-a exprimat dreptul de vot.

Neculai Bereanu a declarat la ieşirea de la urne că a votat pentru o Românie puternică şi pentru unitatea românilor de pretutindeni.

„Am votat pentru ca România să devină o forţă economică în Europa. De asemenea, am votat pentru o Românie puternică”, a mai spus senatorul Neculai Bereanu.

El a adăugat la final că este foarte important ca în următorii cinci ani „să readucem încrederea românilor în instituţiile statului şi să avem încredere în noi pentru a reconstrui viitorul acestei ţări”.

Neculai Bereanu a optat să voteze la Dorna şi pentru că este unul dintre oraşele importante din colegiul unde a fost ales senator. 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: