Punct ochit

Discutat și răsdiscutat, evaluat, negociat, iată că așa s-a potrivit ca documentul cel așteptat de dascăli, pe numele său „Contractul colectiv de muncă pentru salariații din educație”, a căpătat contur și a ajuns pe mesele ministerului de resort taman acum, la vreme de alegeri prezidențiale. Ce spune el? Spune multe și de bine pentru (potențialii) beneficiari.
 

L.D. CLEMENT

Doar spicuim: spor de stabilitate de 15%, inclus în salariul de bază; indemnizație de instalare; juma’ de an concediu plătit pentru doctorate (și alte lucrări…) „în interesul învățământului”; subvenție în valoare de 150 de euro pentru dezvoltare personală, activități prestate după interesul beneficiarului, de trecut la un caiețel, dar fără documente justificative; plus că ministerul „ar putea susține” (acest optativ ar fi în stare să zică și că mâna întinsă va fi fiind doar pentru niscaiva aleși) cursuri postuniversitare, masterate, doctorate, chiar și specializări diferite de cea curentă… Foarte frumos! Doar că ne menținem opinia că aceste oferte cu dedicație vin ca sarea în ochi altor bugetari (de pălmașii din mediul privat nici n-are rost să amintim), care ar tânji și ei, săracii (că nici lor nu le este tare bine), după un stipendiu pentru dezvoltare personal-profesională (nu de alta!), după un masterat plătit din bani publici (întru interesul sectorului de activitate, cum altfel?; un inginer n-ar merita să capete?), după finanțarea de către stat a unei noi specializări (că vremurile-s așa cum sunt și poate că va fi nevoie de ea). Așadar, punctul e pe cale să fie ochit, dar acuratețea loviturii pare discutabilă. Vor povesti despre asta cei pentru care statul rămâne ciumă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: