„Doamne, cum era pâinea cumpărată de la brutăria de pe Calea Prieteniei, de lângă bisericuță…”

Mihai Schipor este foarte activ pe Internet, în special când vine vorba despre Rădăuțiul vechi. A devenit un fel de lider al celor care tânjesc după așezarea de odinioară.
 

Are amintiri pentru toți rădăuțenii la un loc. Am vrut să-l provoc la poveste. A răspuns provocării din toată inima, folosind pe alocuri un limbaj original pe care nu l-am alterat, pentru a lăsa bucovineanul să se contureze mai bine. „Copilăria, acea perioadă din viața mea, în care sufletul meu a rezonat la toate întâmplările la care am fost martor, mi-a rămas întipărită pe retina memoriei ca un tărâm fabulos, un tărâm de basm” – Locuiți în Botoșani, sunteți originar din Rădăuți, povestiți-ne câteva lucruri despre copilăria dumneavoastră… – Într-adevăr, locuiesc în Botoșani din anul 1980, an în care am terminat facultatea. Tot în Botoșani am făcut armata, la terminarea căreia, în 1975, am jurat că nu mai calc în Botoșani. Și asta pentru faptul că am servit „armata pe pâine”, ca să spun altfel. Pe atunci nici prin cap nu-mi trecea că mă voi stabili aici și, uite, locuiesc în Botoșani de 34 de ani, o viață de om. Am să vă spun un mic secret. De fapt, eu sunt născut în Vicovu de Sus, în anul 1955, iar la vârsta de trei ani, împreună cu părinții, m-am mutat la Rădăuți. Era o perioadă când Rădăuțiul se dezvolta și era mare nevoie de mână de lucru. Atunci a început o masivă migrație a populației din zonă la oraș. Copilăria, acea perioadă din viața mea, în care sufletul meu a rezonat la toate întâmplările la care am fost martor, mi-a rămas întipărită pe retina memoriei ca un tărâm fabulos, un tărâm de basm. Cu toate privațiunile din acei ani (lucra numai tata, mama se ocupa de noi, copiii, și de treburile casei) pot spune, cu mâna pe inimă, că am avut o copilărie fericită. Știam noi că nu era una, că nu era alta? Aveam locuri preferate unde ne jucam: „în drum, la linie”, unde ne ascundeam într-un fel de tunel sub calea ferată și așteptam, înfiorați, să treacă trenul, „la iazuri”, un loc mirific, unde prindeam pește cu mâna. Mai exista un loc unde fugeam pe butoaiele băgate în apă, pline cu castraveți murați. La vârsta de 4 ani am umblat la cămin, o clădire de lângă Cinema Flacăra. Am „îmblat”, ca să zic așa, și la grădinița de pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea. Și tot pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea era Școala Gheorghe Popadiuc, unde am făcut 8 clase. Port o duioasă amintire dascălilor mei, acei oameni care au transformat oglinzile în ferestre. …Siminovici, Slimac, Gavrilovici, Ilisoi, Coroamă… Am urmat Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”…, anii romantici, anii primelor iubiri… – Ce pasiuni aveți? – Muzica simfonică, teatrul, arhitectura… Chiar dacă am o meserie dură, aceea de inginer constructor. – Care sunt cei mai importanți oameni din viața dumneavoastră? – Suntem patru frați… Tata, un autodidact cu o putere de muncă extraordinară, un om ce a depășit infirmitatea fizică și a absolvit facultatea de mecanică la seral, la Suceava… Mama nu avea multă școală, nu știu câte clase a făcut, dar avea o bunătate, o lumină specială în ochi… Ea ne-a purtat la școală, inclusiv pe tatăl meu. Iar trecutul Rădăuțiului este o altă pasiune. Pentru mine, Rădăuțiul este „acasă”, este universul copilăriei… Am creat pe Facebook un grup intitulat „Rădăuțiul de altădată”. Mottoul sună așa: ,,În Antichitate se spunea despre Atena că nu este un oraș, că nu este o cetate, ci este o legendă… Pentru mine Rădăuțiul de altădată este… un vis!” „În primul rând e nevoie de o ordine, de o rigoare în sistematizarea Rădăuțiului, prea haotic s-a dezvoltat orașul, prea s-a lăsat garda jos când vorbim de arhitectura clădirilor noi…” – Ce v-ați dori să se schimbe în Rădăuți? – Ce-aș vrea să se schimbe în Rădăuți? Greu de spus. Multe lucruri ar trebui schimbate…, dar de la dorință la fapte poate că am putea începe cu lucruri mici în aparență, dar importante în realitate. Și odată înfăptuite acele lucruri ele să devină o bază de plecare pentru viitor. În primul rând e nevoie de o ordine, o rigoare în sistematizarea Rădăuțiului, prea haotic s-a dezvoltat orașul, prea s-a lăsat garda jos când vorbim de arhitectura clădirilor noi… „Să frâng o pâine neagră cu cartofi, de cinci lei, să-i simt gustul și mirosul…, gustul copilăriei !” – Ce regrete aveți? – Ce regret? Multe ar fi de spus…, dar, uite, îmi vine în gând una dintre dorințe… Să-i fi oferit mamei ceva, un cadou, ceva cumpărat din banii mei, din banii câștigați vânzând potbal în piață…, o pereche de papuci de antilopă sau o fustă de tergal. Mai ,,sclipuiam” câțiva lei vânzând legături de potbal în piață. Acum, după o căruță de ani, vin cu ochii plecați și obrajii rușinați, vin să-mi cer iertare de la cei pe care i-am înșelat! Să frâng o pâine neagră cu cartofi, de cinci lei, să-i simt gustul și mirosul…, gustul copilăriei! Doamne, cum era pâinea cumpărată de la brutăria de pe Calea Prieteniei, de lângă bisericuță!… – Ce planuri de viitor aveți? – Planuri de viitor… să-mi cresc nepoțelul, minunea numită Tudor… Să termin o investiție de suflet: reabilitarea și consolidarea Teatrului ,,Mihai Eminescu” Botoșani… Să mai termin niște străzi…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI