Suceava

Zeci de persoane s-au adunat în centrul orașului, cerând demisia guvernului și alegeri corecte

Aproximativ o sută de suceveni au ieșit duminică seara în centrul orașului pentru a solicita demisia guvernului și alegeri corecte.
 

Manifestația a început la ora 17.30, după ce s-au făcut anunțuri de participare la protest prin intermediul unei rețele de socializare. Protestatarii au scandat „Demisia”, „Mincinoșii” și „Jos Ponta!”, dar și „Vrem șosea de centură”. Pe pancarte, participanții la miting aveau înscrise texte de genul „Ponta, te caută DNA”, „Ponta ține minte, nimeni nu te înghite” sau „Diaspora s-a unit, Ponta ești mazilit”. Protestul din Suceava, din fața Palatului Administrativ, face parte dintr-o serie de manifestații care au început de sâmbătă seara în mai multe orașe din țară și care au avut ca subiect inițial votul din diaspora. Participanții au plecat într-un marș spre sediul Primăriei Suceava cântând imnul național. Ajunși în fața Primăriei, manifestanții l-au acuzat pe președintele PSD că a furat Primăria, cu referire la faptul că primarul Ion Lungu susține acum candidatura lui Victor Ponta la Președinție. După un scurt protest în fața sediului municipalității, protestatarii s-au întors în zona centrală pentru a continua mitingul, scandând „Demisia!” și „Jos comuniștii!”. Protestul era supravegheat de forțe de jandarmi și de poliție.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: