Un șofer, cu alcoolemie de 1,22 la mie și fără permis, a vrut să fugă de poliție, dar a ajuns cu mașina într-un gard

 

Un bărbat de 42 de ani, din satul Bogata, comuna Baia, era „mangă” atunci când polițiștii, joi, pe la ora 17.20, i-au făcut semn să oprească pe dreapta mașina pe care o conducea. Oamenii în uniformă i-au solicitat actele, dar bărbatul, care nu prea gândea în acele momente, a repornit mașina și a plecat, crezând că astfel scapă de probleme. N-a scăpat, ba și-a mai făcut și altele în plus. Gonind pe drum cu polițiștii în urmărirea lui, într-o curbă la dreapta, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un podeț și gardul din fața unei locuințe. Tehuiala pe care o avea când a coborât din mașina proptită în gard se datora nu numai izbiturilor, ci și a cantității consistente de alcool pe care acesta o avea „la bord”. Testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă că probele biologice prelevate la spital vor arăta o alcoolemie foarte aproape de 2,5 la mie. La fața locului, polițiștii au avut încă o surpriză. Verificând în baza de date au găsit că șoferul de 42 de ani figura cu permisul de conducere reținut. Cap la cap, bărbatul în cauză a făcut rost de un dosar penal care, după ce va fi soluționat, îi va da mult timp să chefuiască, numai în calitate de pieton.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI