Gânduri la veacul de existență al unei instituții de prestigiu

Da. Rememorăm, aplaudăm, solemnizăm și apoi uităm. Și așa, o luăm de la capăt. Festivist, cu alte evenimente aniversare sau comemorative. Sărbătorirea centenarului muzeului din Fălticeni ne onorează, ne implică afectiv, dar ne și responsabilizează.
 

Istoria muzeului fălticenean rescrie timpul amintirii prin neastâmpărul activ al inimosului profesor Vasile Ciurea. Ctitorul este propriul său monograf, dar și al instituției ctitorite, adeverind butada că unii trăiesc gratis, alții degeaba, în timp ce câțiva trăiesc incandescent. Privit în timp și peste timp, profesorul colecționar și muzeul ctitorit formează un tot. Dăruirea de sine a moștenit-o de la înaintașul său, Tudorachi Ciurea. Acesta a ridicat biserica din mahalaua Ciurii, la Tâmpești. Nepotul a ctitorit o instituție muzeală, Ciurealand – i-am zice azi – în care a adunat vestigii, urme de viață materială și spirituală de la apa Moldovei, a Șomuzului, a Siretului și a Bistriței, din ținuturi montane, din sate ori biserici. Și a antrenat în aceasta gimnaziști, învățători și preoți, țărani și meșteșugari sporind zestrea muzeală. Dar nu trecutul ca poveste stă în intenția noastră. Totuși, se cuvine să reamintim din victoriile atât de bine gândite: 1914, noiembrie, 12 – obținerea spațiului locativ pentru muzeu în aripa stângă a gimnaziului. Comitetul de inițiativă (Ciurea, Artur Gorovei, A. Diaconovici și mai apoi C. Vârnav) au conceput formula juridică de funcționare a tinerei instituții. Și rând pe rând s-au adunat în hrisoave catalogate fosile, minerale, silexuri, antichități, numismatică, etnografie, stampe și tablouri, cărți rare, donații ale colegilor A. Spiridonescu, D. Protopopescu,T. Tatos. Muzeul Sucevei căpătase astfel recunoaștere națională. 1930, iunie, 22 – inaugurarea sediului în locație proprie. Muzeul Fălticenilor a dovedit tăria celui ce mărturisea că adesea „singurul, dar sigurul ajutor” era salariul și tăria sa de caracter. 1944 – refugiul în zona Brașov. „Comoara” rămâne neatinsă. 1950 – Muzeul raional Fălticeni. Vremuri tulburi. Este înlocuit de la conducerea muzeului. Ani negri. Rege Lear? Ioan fără Țară? Domiciliu forțat. Schimbări administrative. Parte din exponate sunt luate la muzeul regional. 1974 – materialul muzeistic este strămutat în localul unde va funcționa muzeul Irimescu 1982, august, 17 – denumirea Muzeul de Științe naturale: 1993, martie, 28- Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” cu două „săli Vasile Ciurea”. Biblioteca orășenească, fosta bibliotecă „N. Beldiceanu“ din muzeul Ciurea, mutată prin 1972 în localul muzeului, capătă denumirea „E. Lovinescu”. Doar o succintă trecere în revistă a istoriei unui muzeu care a făcut epocă și a Omului-Muzeu, Vasile Ciurea. Acesta a participat la semicentenarul gimnaziului „Alecu Donici” precum și la centenarul Liceului „Nicu Gane”. Din postumitate, participă acum la centenarul copilului său de suflet, Muzeul. Ce ne spune cu amărăciune? Că Muzeul a fost nedreptățit, fraudat, dezrădăcinat și strămutat, că exponatele s-au împuținat, că pinacoteca a fost supusă jafului, că s-au vândut și înstrăinat obiecte de preț. Reqviem pentru un Muzeu. Care este răspunsul nostru? Care ne este datoria față de această sfântă instituție de cultură? Să-i promovăm comorile și valorile, să nu-l uităm pe Omul-Muzeu. Dar nu doar atât. Ce a mai rămas din Muzeul Fălticenilor se află în depozitul Muzeului de artă „Ion Irimescu”. Exponatele, mai mult etnografice și meșteșugărești, necesită de urgență să fie puse la dispoziția consumatorilor de cultură. Nonagenarul cărturar Eugen Dimitriu, el însuși ctitor de muzeu la Galeria oamenilor de seamă, ne transmitea judicios câteva soluții pentru instituția centenară. Una din ele, deosebit de concretă și realizabilă, ar consta în implicarea oficialităților pentru a face demersul de a obține legislația necesară aprobării reparațiilor și punerii în patrimoniul cultural a clădirii de pe strada Sucevei, unde funcționase cândva Consulatul austriac. Ce bine și-ar găsi locul exponatele în casa cu turnulețul normand, acum aproape părăsită. Apelul la Ambasada Austriei pentru renovarea clădirii și folosirea ei în scopuri culturale ne-ar onora deopotrivă și pe noi, și pe austrieci. Iar grădina ar putea fi muzeu în aer liber ocrotind și pietrele funerare aduse cu greu de ctitorul Vasile Ciurea. Era momentul acum. Dorința noastră se legitimează. Nu e târziu nici altădată. Să refacem Ciurealand ! Altfel, Sic transit gloria mundi!

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: