Ieri, de Ziua Casei Corpului Didactic „George Tofan”

Au fost lansate trei apariții editoriale de excepție

Ziua Casei Corpului Didactic „George Tofan” a fost sărbătorită ieri, la împlinirea a 44 de ani de când funcționează ca instituție și a 9 ani de când poartă numele cărturarului legat profund de cultura și învățământul bucovinean, de la a cărui naștere s-au împlinit, chiar ieri, 134 de ani.
 

Vicepreședintele Consiliului Județean, prof. Alexandru Rădulescu, cadre didactice și directori de școli sucevene, reprezentanți ai unor instituții cu care CCD colaborează, salariați ai CCD și foști directori ai acestei instituții au primit salutul de bun-venit din partea directorului Constantin Mărgineanu. Mai întâi de toate, acesta a prezentat, cu titlu de noutate, trei volume editate de CCD, lansate ieri în premieră: „Publicistica (Viața culturală în Bucovina)”, vol. I, de George Tofan, ediție îngrijită de profesorii Gheorghe Giurcă, Gavril Irimescu și Traian Duminică, „De la Copăceni la Bârca și înapoi”, volum de grafică inspirat din poezia lui Adrian Păunescu, semnat de Mihai Pînzaru-PIM, scos de sub tipar chiar ieri, și „Ghidul bibliotecarului” realizat de Daniela Argatu, bibliotecar-șef la CCD. Directorul Constantin Mărgineanu a mulțumit, în plen, tuturor colaboratorilor de la CCD, cadrelor didactice și directorilor de care se simte legat printr-o prietenie de aproape 30 de ani, apoi a făcut o scurtă prezentare a instituției pe care o reprezintă – istoric, activități, apariții de carte, parteneriate. Vicepreședintele CJ Alexandru Rădulescu i-a felicitat pe cei de la CCD „pentru tot ceea ce faceți”, asigurându-i că „noi, profesorii, contăm pe sprijinul și implicarea dvs.”. El a amintit și de faptul că „s-a reparat un rău” și Ministerul Educației va aloca 150 de euro fiecărui cadru didactic pentru activități de formare și instruire. Directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuș, s-a referit la colaborarea celor două instituții și la bogata activitate publicistică a CCD. Daniela Argatu a prezentat „Ghidul Bibliotecarului”, lucrare care a fost lansată pe 28 octombrie la Muzeul Unirii din Iași, fiind foarte bine primită și bucurându-se deja de succes. Cartea „se adresează colegilor care doresc să-și cunoască mai bine profesia” a spus autoarea. Ea a mai precizat că acest ghid este rodul unei munci de nouă ani și cuprinde niște pași obligatorii pe care bibliotecarii trebuie să-i parcurgă pentru a ajunge la performanță, fiind realizat după studii europene. Ghidul a apărut la Editura Stef, care a primit diploma și placheta de excelență pentru acest ghid. Volumul de publicistică cuprinde studii și articole – preluate integral – publicate de George Tofan, referitoare la viața culturală din Bucovina dinaintea Primul Război Mondial, a precizat prof. Gheorghe Giurcă, director al CCD în perioada 1975-1986. Cartea a fost precedată, anul trecut, de volumul „Învățământul din Bucovina”, apărut tot la Editura CCD. „Fără sprijinul material al CCD, această carte n-ar fi putut apărea. Sper că în scurt timp va fi tipărit și al doilea volum de publicistică, iar atunci va fi momentul în care vom considera că ne-am făcut datoria față de unul din cei mai remarcabili intelectuali ai Bucovinei”, a spus prof. Giurcă. Noul volum de grafică realizat de PIM, după o muncă de un an, continuă seria începută în 2008 cu „Grafica inspirată de poezia eminesciană” și „Respirând cu Nichita”, titlul fiind o parafrază a cărții lui Păunescu „De la Bârca la Viena și înapoi”. Volumul cuprinde 28 de poezii „pe care eu le-am ales și pe care puțini dintre dvs. le cunosc” a spus PIM, remarcând că Adrian Păunescu „știa să transmită un mesaj profund” și că îi datorează o prietenie dincolo de moarte. „Cartea e un mic omagiu, un moment de comemorare pentru Adrian Păunescu, trecut în veșnicie în urmă cu patru ani, la 5 noiembrie. A fost un om important, controversat, dar pentru cel puțin 10% din opera sa istoria literaturii nu are cum să-i șteargă din merite. Sunt onorat” a declarat PIM. El a promis un volum viitor, tot de poezie ilustrată prin grafica sa, aparținând poetului Grigore Vieru, de data aceasta editat la Chișinău.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI