Eugen Dimitriu: Scrisori bucovinene

– note de lector –

 

După cum se știe, până la apariția mijloacelor tehnice moderne (tot mai perfecționate în ultima vreme) una dintre puținele căi de comunicare între oameni aflați la distanță unul de altul era scrisoarea. Acest mijloc de comunicare a fost utilizat în foarte mare măsură și de către omenii de cultură de peste tot. Multe dintre scrisorile lor, păstrate până în zilele noastre, au devenit adevărate mărturii documentare care contribuie la înțelegerea corectă a vieții culturale din țara și din perioada respectivă. Asemenea exemple sunt multe și în cultura noastră. Și D-l Eugen Dimitriu a recurs la acest mijloc de comunicare. Schimbul său de scrisori a debutat în perioada în care și-a început activitatea pe tărâm cultural în orașul Fălticeni. După cum se știe, una din primele lui înfăptuiri durabile de aici o reprezintă Galeria Oamenilor de Seamă. Ca om strâns legat sufletește de această localitate, el și-a propus (și a reușit „cu asupra de măsură”) să reconstituie astfel atmosfera culturală a orașului, cu renumitele personalități care în timp au lăsat urme adânci în sfera lor de activitate. A considerat că astfel cei ce vor trece pragul Galeriei își vor putea face o imagine corectă despre ceea ce s-a împlinit aici de-a lungul timpului în acest domeniu. Pentru a realiza o astfel de emblemă a orașului, a fost nevoie să adune mai întâi informații și documente care să constituie fondul Galeriei. Astfel începea o corespondență care avea să ia proporții rar întâlnite. Încă de la început, datorită unei intuiții mai puțin întâlnite, scrisorile expediate de D-l Eugen Dimitriu erau formulate în două exemplare, din care unul era păstrat. Referindu-se la acest fapt, autorul mărturisește mai târziu: „Păstrarea în copie a misivelor trimise mi-a îngăduit să le includ în volumul de față. Copiile nu au fost ceva deliberat, cu un scop anume. Doream să văd ce gândisem când-va, cum au evoluat relațiile între timp și cât de folositoare s-au dovedit” (Corespondență fălticeneană, vol. I, p. 8). Și, după cum se vede, s-au dovedit foarte folositoare, constituind acum pentru cei interesați un veritabil tezaur de informații referitoare la viața culturală din această parte de țară. Schimbul de scrisori cu sau despre cei cu implicații în viața culturală a orașului a început prin 1969 și totalizează 154 misive trimise și 728 primite de la expeditori aflați în diverse locuri din țară sau din străinătate. Toate acestea au fost adunate și publicate în cele două volume intitulate Corespondență fălticeneană (Ed. PIM, Iași, 2013). La fel a procedat D-l Eugen Dimitriu și după ce s-a stabilit în Suceava, unde și-a continuat, cu aceeași dăruire, activitatea pe tărâm cultural la actualul Complex Muzeal Bucovina și la Fondul Memorial-Documentar „S. Fl. Marian”. În legătură cu aceasta, autorul afirmă că „Experiența fălticeneană în cercetarea trecutului m-a ajutat mult” (p. 8). Într-adevăr, s-au adunat și în acest caz sute de scrisori (114 trimise și 545 primite) păstrate de-a lungul timpului cu aceeași grijă rar întâlnită. Ele constituie conținutul masivului volum intitulat Scrisori bucovinene recent apărut (Suceava, 2014). Ca și în volumele amintite puțin mai sus, scrisorile sunt așezate în ordinea alfabetică a destinatarului sau expeditorului, așa încât cititorul poate ajunge ușor la documentul care-l interesează. Cea mai mare parte a corespondenței incluse în acest volum se adresează cu precădere unor oameni care îi puteau oferi informații în legătură cu unele aspecte ce țin de viața culturală din Bucovina, cu implicații directe în cea din Suceava. Având în vedere trecutul istoric zbuciumat al acestei părți de țară, adunarea de informații era foarte dificilă, deoarece, după a doua invazie sovietică asupra nordului Bucovinei, intelectualii de aici s-au răspândit în diferite părți ale țării. Printr-o stăruință demnă de admirat, D-l Eugen Dimitriu i-a identificat (și nu erau puțini), a luat legătură cu ei și le-a solicitat sprijinul pentru a spori zestrea materială a celor două instituții culturale din Suceava. Efectele nu au întârziat să apară: „Posesori de bunuri culturale – valoroase piese de patrimoniu – aceste ființe alungate din leagănul copilăriei s-au oprit la muzee și au făcut donații. Îi îndemna dragostea de țară, dar și timpul ce se scurge implacabil. Cei în vârstă îndeosebi au renunțat la cărți, reviste, colecții de ziare, fotografii, picturi, monede jubiliare, hărți sau manuscrise proprii. Doreau să le vadă expuse în vitrine sau pe panourile muzeelor sucevene” (p. 8). Printre ei se află universitari, cercetători, artiști etc. precum: Traian Cantemir, Nina Cionca, Iordan Datcu, Gavril Istrate, Mircea Grigoroviță, Gheorghe Nandriș, Elena Niculescu-Varone, Lydia Papae Lövendal, Ștefan Pavelescu, Augustin Z. N. Pop, Petru Rezuș, Vladimir Trebici și mulți alții. „De-a lungul vremii s-au adunat în jur de 100 de corespondenți cărora le-am scris și mi-au răspuns. Ca și celor din universul fălticenean, le-am acordat toată atenția, le-am ușurat povara singurătății. Voiau mai multe pagini… Pentru a-i simți aproape, le-am îndeplinit dorința” (p. 8). Într-adevăr, caracteristica dominantă a tuturor scrisorilor expediate de D-l Eugen Dimitriu constă în forma în care au fost formulate: stilul elegant de exprimare care-l caracterizează în orice împrejurare, politețea față de destinatar și conținutul clar și concis în legătură cu informațiile solicitate, fapt subliniat și de prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc în Prefața volumului: „Stilul tuturor acestor scrisori, convingător și eficient, este un model de exprimare plin de civilitate, în tradiția marilor epistolieri ai literaturii noastre” (p. 6). Aceste caracteristici, ca și stăruința dovedită permanent de el pentru a spori zestrea materială a celor două muzee, au fost observate și apreciate cum se cuvine de către destinatarii scrisorilor respective. Iată câteva exemple: „O mare plăcere mi-au provocat gândurile Dv. cuprinse în scrisoarea pe care mi-ați trimis-o acum la sfârșit de an școlar. O scrisoare atât de frumoasă prin idei, exprimare și grafică și pentru care vă exprim gratitudine” (P. Bejinariu, p. 152); „Constat cu plăcere că stăruiți – cu pricepere și devoțiune – în nobila preocupare de a lumina atâtea și atâtea aspecte din viața și gândurile lui Leca Morariu, dezvăluite prin scrisori” (Iordan Datcu, p. 201); „Închei această scrisoare dorindu-vă Dvs. și familiei Dvs. cât mai multă sănătate, bucurii și succes în activitatea pe care trebuie s-o aveți în continuare încă mulți ani pentru scoaterea la lumină a multor lucruri uitate din trecutul nostru cultural! (M. Grigoroviță, p. 242); „…am auzit numai cuvinte de laudă la adresa D-voastră cu privire la zeloasa și fructuoasa activitate pe care o depuneți, de ani de zile, în cadrul Fondului Memorial-Documentar «S. Fl. Marian»” (Șt. Pavelescu, p. 422). Și nu-i lipsit de importanță să spunem că schimbul de scrisori a continuat mult după ce D-l Eugen Dimitriu s-a pensionat. Este un semn convingător că expeditorii și donatorii respectivi se adresau unui om pe care îl prețuiau și în care aveau o totală încredere. De exemplu, după ce a donat Fondului Memorial-Documentar „S. Fl. Marian” un mare număr de cărți, reviste, manuscrise, fotografii, Oltea Vitencu, soția scriitorului Dragoș Vitencu, îi scria din Piatra Neamț: „Sunt nespus de mulțumită că donația noastră a ajuns la locul cuvenit, sub supravegherea unei persoane de toată încrederea, cu reale calități și caracter desăvârșit. Cele donate au constituit toată bucuria soțului meu și cea mai mare pasiune, de aceea am luptat ca să fie adăpostite în scumpa noastră Bucovină. Faptul că am reușit se datorește matale și inimosului Orest Tofan și pentru aceasta vă rămân recunoscătoare” (p. 589). Apariția volumului Scrisori bucovinene constituie un veritabil eveniment editorial. Împreună cu Corespondența fălticeneană, precum și cu cele două volume de Lumini fălticenene (Ed. Mușatinii, Suceava, 2010) și alte două intitulate Lumini bucovinene (Ed. Mușatinii, Suceava, 2011), oferă cititorului informații extrem de interesante, în mare parte inedite, în legătură cu viața culturală din părțile noastre.