În cadrul unui proiect de reconstituire climatică în Munţii Carpaţi

Echipamente de ultimă generaţie, unice în România, vor ajunge la USV

Echipamente de ultimă generaţie, unice în România, de aproximativ 240 de mii euro, vor ajunge la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava datorită implementării unui proiect de cercetare ce vizează studierea schimbărilor climatice din zona carpatică.
La Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava a avut loc luni, 3 noiembrie, lansarea proiectului de cercetare „Răspunsul pădurii la schimbările climatice cuantificat pe baza unei reconstituiri climatice multiseculare din Regiunea Carpatică” (CLIMFOR).
În cadrul unei conferinţe de presă, prorectorul instituţiei de învăţământ superior, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, a explicat importanţa derulării proiectului, fiind printre puţinele proiecte de mediu acceptate spre finanţare. Potrivit lui Dimian, acest proiect este unul dintre puţinele care a fost finanţat, din peste 400 de proiecte depuse doar 23 au primit finanţare.
„În domeniul Protecţia şi Managementul Mediului au fost finanţate şapte, acest proiect ocupând locul doi în clasamentul general şi beneficiază de o finanţare de peste un milion de euro, cea mai mare parte revenind Universităţii «Ştefan cel Mare» Suceava” a spus Dimian.
Cea mai mare parte a fondurilor atrase prin proiect vor fi folosite pentru o investiţie de amploare în universitatea suceveană, şi anume un laborator de biometrie forestieră, în acest moment USV fiind în curs de achiziţie a echipamentelor.
„Prin achiziţiile din acest proiect sperăm să reducem discrepanţele dintre laboratoarele noastre şi cele din vestul Europei. Acesta ar fi al cincilea echipament vândut în Europa. Este un echipament multiscanner cu raze X şi este o premieră pentru România. El costă în jur de 240 de mii de euro” a declarat directorul proiectului, şeful de lucrări dr. ing. Cătălin Roibu.
Până pe data de 15 noiembrie, va avea loc procesul de achiziţie al echipamentelor, urmând ca înainte de sărbătorile de iarnă să fie date spre folosinţă.
Totodată, Roibu a susţinut că prin derularea proiectului şi-a propus studierea schimbărilor climatice din ultima mie de ani şi a modului de reacţie a pădurilor la aceste schimbări.
„Practic, ne propunem o reconstituire a climatului pe 1000 de ani în tot spaţiul carpatic, Munţii Carpaţi fiind o zonă deosebită în Europa în ceea ce priveşte climatul. Ne propunem să studiem cum au reacţionat pădurile la schimbările climatice şi cum reacţionează la schimbările climatice actuale” a spus Roibu.
În proiect, alături de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava sunt implicate două institute din Islanda şi Norvegia, şi anume Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice – ICAS şi Norwegian Institute For Nature Research – NINA, la evenimentul de lansare de la Suceava fiind prezenţi doi reprezentanţi din partea institutelor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: