„Ateneu” 50 – o sărbătoare povestită

O manifestare de ținută, cu clasă, directoarea revistei, criticul de teatru Carmen Mihalache fiind imbatabilă în această privință, a marcat în prima parte a lui octombrie, la Bacău, cu distinși invitați și cu prieteni adevărați jumătatea de secol de existență a „Ateneului” – seria nouă inițiată de poetul Radu Cârneci.
 

Ateneu” 50

Domnia Sa (demonstrând o minunată tinerețe la 86 de ani) a evocat cu bucurie melancolică începuturile, mai exact apariția celei dintâi (împreună cu „Ramuri”) din nou val de reviste, având un cuvânt de laudă chiar și pentru prim-secretarul regiunii de atunci, „stră-strănepotul lui Creangă din Grumăzeștii Neamțului”, dar și pentru atmosfera creată (și presiunea exercitată) de mulțimea oamenilor de carte, de cultură, de cititori din Moldova de mijloc: „A fost o mare sărbătoare, a noastră, a lui Bacovia, a acestui oraș, o mare victorie a noastră, a oamenilor de cultură, la doi-trei ani după aceea au apărut și altele, «Argeș», «Convorbiri literare», «Cronica», și s-au constituit într-o falangă culturală”. Debutat de „Ateneu” în urmă cu 48 de ani, Eugen Uricaru a vorbit despre revistă ca despre un „ferment, un motor de dezvoltare pentru Moldova și pentru întreaga țară” și despre Radu Cârneci ca despre promotorul traducerilor de calitate din literatura universală de calitate, dar și al schimburilor culturale, făcând tot posibilul să-i trimită pe oamenii de la „Ateneu” în întreaga lume. Prin ceea ce tipărea, comunicând valori (deși banii plătiți Cezarului, în titluri și unele materiale nu au lipsit nici atunci, cum menționa Radu Cârneci cu o privire atotcuprinzătoare de pe culmea vârstei la care a ajuns), „Ateneu” a devenit „o mare revistă și o mare sursă de speranță”. Dar conservarea culturii naționale, afirmarea ei prin reviste și cărți, nu mai este o marcă a actualității, a continuat Eugen Uricaru, văzând în condiția zilei, cu circulația cărților și a publicațiilor sugrumată, „o poartă deschisă fărâmițării”, „un atentat la siguranța națională”. Nota finală a acestei intervenții a fost totuși deschisă schimbării: „Important este că avem cadrul, cadre (profesori, scriitori), instituții, important este să le dăm viață”, vorbind despre studenți, posibilii, așteptații cititori, ca despre „apa vie” și despre pierderea identității naționale ca despre o realitate care îi privește nu numai pe unii, trebuie să ne privească pe toți. Aceste cuvinte, sentimente, poate și presentimente, au răsunat în perimetrul spațios al sălii de lectură de la Biblioteca Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, sală în care nu a mai fost o asemenea prezență numeroasă de pe vremea când era discotecă, a observat cu umor Vasile Spiridon, după cum, cu siguranță, „niciodată nu au fost trei academicieni într-o fostă discotecă”. Este vorba de basarabeanul Mihai Cimpoi, de Adam Puslojic din Serbia și de Vasile Tărâțeanu de la Cernăuți, personalități reprezentative pentru scrisul românesc și pentru afirmația lui Mihai Cimpoi (privind nu numai „Ateneul”): „Ce se face bine rezistă și devine bun cultural al întregii națiuni”. Carmen Mihalache, moderatoarea întâlnirii, a scos în evidență, din substanța primelor intervenții (celor deja numiți alăturându-li-se Florentin Popescu și George Vulturescu) ideea luptei nedescurajate pentru apariția și continuitatea revistei (care „nu le-a fost pusă în brațe” redactorilor de atunci, „nu le-a fost dăruită”), lucru mai dificil de înțeles de tinerii internetului, de studenții de azi, pe care i-a salutat bucurându-se de mulțimea lor în public și cărora le-a mulțumit pentru surpriza scării, a treptelor urcând spre bibliotecă tapetate cu numere din „Ateneu” în ideea continuității și poate a ascensiunii, prilej pentru profesorul lor Vasile Spiridon de a le adresa o rugăminte, să nu calce prea tare, la plecare, pe chipul său care-i însoțește rubrica din paginile revistei. Și ocazie pentru Carmen Mihalache de a se întoarce cu gândul la vremea în care era cea mai tânără în redacția în care astăzi este cea mai mare. Și de a-și prezenta coechipierii: Adrian Jicu, Marius Manta, Dan Perșa, Violeta Savu și Ștefan Radu, iar pe parcursul întâlnirii de a-i numi, cu gratitudine, și pe colaboratorii statornici. Precum Constantin Călin, fost redactor-șef al „Ateneului” și cea mai frecventă semnătură în jumătatea de secol de apariție a revistei, „emeritul Constantin Călin”, „mare maestru de cercetare istorică și socială”, care a făcut „cea mai completă, uriașă biografie a lui Bacovia”, veritabilă „saga”, „prieten și coleg de nădejde”, ca să-l cităm pe Radu Cârneci. De altminteri, neobosit, inițiatorul a avut permanent intervenții, alcătuind împreună cu actualul director un duo admirabil. Astfel poetul a mărturisit că nu uită că „Ateneu” a reprezentat și „o școală de literatură, de poezie, de proză”, iar Carmen Mihalache a atras atenția asupra dialogului oferit de paginile revistei tuturor generațiilor, „dialog care continuă”. Intervenția lui Constantin Călin a început cu un îndemn, al meditației propuse în deschidere de Vasile Spiridon asupra diferențelor între sfertul de veac al revistei în perioada comunistă și cel al perioadei postdecembriste – „Ce s-a pierdut? Ce s-a câștigat?” -, propria concluzie fiind aceea că diferențele sunt importante, „Ateneu” pornind la drum „cu o misiune, cu niște îndatoriri. Nu de a produce scriitori mari, ideea era de a crea un climat, o posibilitate de a stimula cititorul (…) «Ateneu» a simțit o presiune de a fi revistă de cultură, de dezbatere a ideilor…”. De asemenea, a observat cunoscutul istoric literar, „Ateneu” este „o revistă bătrână într-o cultură care nu a avut reviste cu existență de durată”. Un alt accent a fost pus asupra constrângerilor. Patru ani revistă regională, apoi județeană, guvernată de cerința „Să fii local!” și de nevoia echilibrului între numele mari și „numele de serviciu”, în 1974 a trecut printr-un moment greu, cu reducerea ritmului lunar la unul trimestrial, care a schimbat viața multora dintre redactorii săi. După o rememorare a celor plecați și a celor absenți (cu trimiteri la inerentele tensiuni din lumea scrisului), Constantin Călin a încheiat cu un elogiu sobru la adresa inițiatorului, diplomat, insistent: revista putea să ia naștere la Suceava sau la Galați, dar a apărut la Bacău și fiindcă a avut în Radu Cârneci omul potrivit la locul potrivit. Preocupat de soarta revistelor de cultură și literare (în ansamblul cărora „Ateneu” reprezintă în bună măsură excepția fericită, Carmen Mihalache evidențiind buna relație, „absolut normală, fără ingerințe”, cu editorul, Consiliul Județean Bacău), Mihai Cimpoi, el însuși din nou în fruntea unei reviste, „Viața Basarabiei”, a invocat atitudinea așezărilor din Italia, care nu precupețesc nimic pentru punerea în cea mai favorabilă lumină cu putință a personalităților originare de pe meleagurile lor. Este și cazul Bacăului lui Bacovia, atât de puternic gravat pe cerul lui, încât Alecsandri abia se mai vede, motiv pentru cărturarul basarabean să facă surâzător o propunere insolită băcăuanilor: „Dați-ni-l nouă, noi vi-l lăsăm pe Bacovia!” O altă pildă de pe glob la care merită românii să ia aminte a fost a Japoniei „care are program de stat pentru păstrarea japonității”. În continuare, Vasile Tărâțeanu a contrapus nu puținelor reviste românești de la Cernăuți din tinerețea sa seceta de acum, străpunsă doar de „Ateneu”, „grație prietenului Dumitru Brăneanu” și, mai curând visător decât optimist, a dorit tuturor depășirea dificultăților: „Să treceți ușor peste greutățile perioadei cu oameni care fără cultură nu dau bani pentru cultură!” Ultimul cuvânt a aparținut, răspunzând așteptărilor pline de respect și afecțiune, din nou inițiatorului: „Poate că este ultima mea întâlnire cu atâta lume vrednică de admirație”. Pe care Radu Cârneci a onorat-o cu lectura unui poem. * Partea a doua a sărbătorii „Ateneului” semicentenar a fost găzduită de Universitatea „George Bacovia” Bacău. Am ajuns aici cu ultimul dar pe care Dany-Madlen Zărnescu a apucat să-l facă unui coleg de breaslă: albumul ei cu o dedicație pentru pictorița Letiția Oprișan, protagonista vernisajului care a marcat după-amiaza zilei de 9 octombrie a „Toamnei bacoviene” 2014. Despre Letiția Oprișan au vorbit Carmen Mihalache, directorul revistei „Ateneu”, și universitarul Ștefan Munteanu, colaborator apropiat al revistei „Ateneu”, creionând portretul unei artiste autentice, preocupate de găsirea a „noi și noi forme de exprimare”, iar rectorul Tatiana Puiu, mulțumindu-i pentru privilegiul acestei întâlniri aparte în spațiul Universității, i-a conferit o Diplomă de Excelență. „Când spui Ștefan Munteanu, îți vine în gând numele lui Eminescu” și-a început Ghiorghe Iorga excursul în biografia literatului băcăuan, cerând celor prezenți să se bucure „de o nouă și majoră izbândă a concitadinului nostru”, apariția (deja și curând) în străinătate a unui studiu despre contribuția lui Eminescu la filosofia dreptului, și să se întrebe „de ce două edituri din Uniunea Europeană se interesează de Eminescu”. Eveniment-surpriză, lansarea cărții lui Ștefan Munteanu a mai consemnat pe lângă bucuria mărturisită a autorului („Eu nici nu am visat vreodată…”) și satisfacția, mândria traducătoarei versiunii engleze (cea spaniolă fiind asigurată de editura madrilenă), lector univ. drd. Nicoleta Botez. * Într-un loc devenit tradițional, Centrul Internațional de Cultură și Arte „George Apostu” Bacău în perioada directoratului artistului Gheorghe Geo Popa, pentru marile sărbători culturale ale Bacăului și ale țării, s-a desfășurat după căderea serii Gala Premiilor Revistei „Ateneu” la Semicentenarul Seriei Noi. Ea a fost prefațată de Carmen Mihalache cu un gând despre sărbători – „Sărbătorile sunt frumoase. Avem nevoie de sărbători. Ele suspendă timpul” – și deschisă cu o laudatio pentru munca lui Victor Mitocaru, dedicată a „ceva care să rămână” și pentru cartea sa, „o carte care s-a născut într-un sistem de comandă capitalistă, o carte foarte serioasă, foarte concentrată, documentată cu acribie, scrisă într-un stil intelectual seducător”, „O istorie vie a revistei ATENEU”, Editura Ateneu Scriitorilor, Bacău, 2014. De meritată lăudare au avut parte și celelalte cărți ale sărbătorii, cele mai recente cărți ale redactorilor revistei. Astfel, Elena Ciobanu a vorbit cu duios umor despre Marius Manta autorul și cu desăvârșit respect pentru actul lecturii profesioniste, al său, raportat la „Literaturbahn”, Editura Timpul, Iași, 2014, și al lui Marius Manta raportat la cărțile avute în vedere în acest volum, „un Orient-Express al literaturii”, iar Vasile Spiridon cu mândria dascălului care i-a fost lui Adrian Jicu și cu un buchet de aprecieri la adresa cărții sale, „Caruselul cu hamsteri”, i-a dat notă mare, dacă nu nota maximă, pentru „metodă”, pentru că articolele reunite în volum „nu sunt cronici de întâmpinare obișnuite” și pentru că „își pune probleme de situare, ceea ce nu este puțin lucru”. Dar iată, reamintim premiile, acordate ca întotdeauna de juriul alcătuit din redactorii revistei: Premiul Special lui Victor Mitocaru, care, mulțumind, a spus între altele despre cartea sa, „e mai mult un eseu monografic”, „un exemplu pentru mine a fost și dl Călin, care nu iartă când nu ai făcut un lucru ca lumea”; Premiul pentru Poezie lui Ioan Tudor Iovian, care s-a bucurat de o deosebită punere în scenă concepută de Violeta Savu, cu recitarea impresionantă a lui Gheorghe Geo Popa și cu o laudatio „sub mască” aparținând aceleiași Violeta Savu, matematiciană, poetă și redactor la „Ateneu”. Două premii pentru Istorie și Critică Literară au adus în lumina scenei două nume legate și direct, dar și ca spirit al creației de „Ateneu”: Theodor Codreanu și Cristian Livescu. Iar Premiul pentru Proză a reprezentat recunoașterea, încă o dată, a talentului și a solidității operei aparte în peisajul romanului actual al lui Eugen Uricaru, „unul dintre greii prozei românești” (Dan Perșa). Previzibil, dar nu mai puțin emoționant, Premiul Opera Omnia i-a fost acordat lui Radu Cârneci, inițiatorul, ziditorul, „omul cultural”, „omul care își mărturisește iubirea față de creație și față de prieteni”, „poet de valoare națională și internațională”, a cărui operă „formează un panopticum, a spus Marius Manta, care amintește de valorile renascentiste”. Exprimându-și gratitudinea față de familie, Doamna și Fiicele, față de Echipă (echipa de început, echipa actuală), față de directorul „Toamnei bacoviene” Dumitru Brăneanu, Radu Cârneci, privind în timp, și-a exprimat convingerea că ,apele se vor decanta, se vor limpezi și vom avea în continuare o mare literatură“. În ce ne privește, încheiem cronica acestei eveniment major în istoria presei culturale românești, împărtășind simțământul lui Cristian Livescu, că „revistele bune sunt făcute să schimbe destinul unor scriitori”, dar, am spune, nu o dată și al unor cititori, cum o dovedește existența fremătătoare a „Ateneului”, care în acest 2014 a rotunjit 50 de ani de existență a seriei noi, iar în 2015 va împlini 90 de ani de la fondarea sa de George Bacovia și Grigore Tabacaru. Și neuitând să-i menționăm pe sucevenii prezenți la Sărbătoarea „Ateneu” 50, Nicolae Cârlan, Mihaela Grădinariu, Lavinia Ienceanu, Viorica Petrovici, Liviu Popescu, Constantin Severin, Carmen Veronica Steiciuc, Ioan Țicalo, și renunțând la a-i pomeni pe sucevenii care în jumătate de veac au semnat în paginile acestei remarcabile reviste. Deoarece am avut de ales între șirul numelor lor și cronica de față.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: