Sucevenii vor vedea filme 3D de 20 de miliarde de lei vechi

> Atât costă amenajările, echipamentul și dotările pentru proiecția de filme în format tridimensional la noua clădire a Centrului Cultural „Bucovina”, construit în locul fostului cinematograf „Modern” > Pe de altă parte, s-au invit „scăpări” la proiectare și au a apărut lucrări neprevăzute, pentru terminarea lucrărilor fiind necesară o sumă de peste 35 de miliarde de lei vechi
 

Pentru a fi duse la capăt, intervențiile de reabilitare a fostului cinematograf “Modern” și de amenajare a clădirii Centrului Cultural “Bucovina” din municipiul Suceava reclamă o consistentă infuzie financiară, în acest sens fiind nevoie de actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției, aprobați cu ani în urmă, și de girul Consiliului Local. “De când am pornit această investiție, în urmă cu cinci ani de zile, au fost niște scăpări la partea de proiectare, iar atunci când am mers în teren, am constat că au apărut niște lucrări neprevăzute acolo” reliefează șeful municipalității Ion Lungu. Potrivit lui, s-au invit intervenții obligatorii privind asigurarea racordării la postul de transformare a energiei electrice, reamplasarea rezervorului pentru stingerea incendiilor, amenajarea noii stații de dedurizare a apei și a stației de pompare, se cer îmbunătățiri la instalația de ventilare-condiționare, precum și la instalația de stingere a incendiilor. Însă cea mai mare sumă va fi consumată pentru dotările necesare amenajării și funcționării unui cinematograf tridimensional. În total, indicatorii tehnico-economici cresc cu 3,54 de milioane de lei, fondurile cele mai consistente, adică aproximativ 20 miliarde de lei vechi, fiind înghițite de amenajările, echipamentul și dotările pentru proiecția de filme în format 3D. “Toate se înscriu într-o zonă pertinentă, având în vedere că noile majorări survin unui proiect demarat cu mult timp în urmă și că este necesar să terminăm această investiție” a explicat Ion Lungu, precizând că obiectivul va fi dat în folosință la mijlocul lui 2015. Până în prezent, reabilitarea fostului cinematograf „Modern” – lucrări adjudecate de Civica Grup – a înghițit 9,7 milioane de lei. Compania Națională de Investiții ar putea finanța încheierea execuției, autoritățile locale sperând să primească din Capitală 3 milioane de lei. Licitația pentru desemnarea constructorului viitorului Centru Cultural „Bucovina” a fost ținută pe 8 iulie 2010, atunci primarul Ion Lungu estimând că lucrările vor ține doi ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: