Convenția europeană a munților, Euromontana

“Calitatea montană – prosperitate pentru populație și teritorii”

În organizarea Asociației europene a zonelor de munte – Euromontana, s-a desfășurat, în perioada 22-24 octombrie 2014, la Palatul de Congrese Euskalduna, Bilbao (Țara Bascilor, Spania), cea de-a IX-a Convenție Europeană a țărilor cu munți din Europa.
 

Zonele de munte se disting de alte regiuni prin dezavantaje naturale, ce nu pot fi schimbate (altitudine, climă, pantă, fertilitate scăzută a solului, perioade mai scurte de vegetație, izolare față de căile de comunicație și piețele de desfacere) și prin dezavantaje structurale – îmbătrânirea populației active și tendințele de exod, în principal al tinerilor, ocupații restrictive, distanțe mari față de centrele decizionale și administrative, infrastructuri insuficiente. Importanța zonelor montane rezultă din dimensiunea teritorială și segmentul de populație ce trăiește în aceste areale. Astfel, la nivel european, zona montană acoperă un teritoriu larg, respectiv 41% din teritoriu și 25% din populația acesteia (29% din teritoriul UE și 17% din populația UE). În România, zona montană acoperă aproximativ 30% din teritoriul național și reprezintă 15% din populație. Tema aleasă pentru acest an: „Calitatea montană – prosperitate pentru populație și teritorii”, are ca public țintă agricultorii și organizațiile de agricultori din zona montană, alți actori ce intervin în filiera montană – transformatori, comercianți, organisme de certificare, practicieni în turism, forestieri și actorii din filiera lemn, servicii de consultanță, camere de comerț, întreprinderi rurale, agenții de dezvoltare, instituții și autorități publice, universități, instituții de formare profesională, GAL- uri etc. Ca un preambul al Convenției europene, pe parcursul acestui an au avut loc șase conferințe de informare naționale cu tema „Noua politică agricolă comună – Munți de oportunități”, în Italia, Franța, Portugalia, Spania, Slovenia și România, unde s-au dezbătut aspecte privind problematica montană națională și europeană. Convenția Euromontana 2014 a avut loc într-un context specific, caracterizat de următoarele elemente: > Intrarea în noua etapă de programare 2014-2020, explorarea modului în care noile politici europene răspund nevoilor zonelor montane; > Actul delegat privind mențiunea facultativă „produs montan” intrat în vigoare la începutul anului 2014; > Pregătirea strategiilor de dezvoltare locală pentru noua etapă, posibilitatea unui schimb util pentru grupurile de acțiune locală din zonele montane europene; > Anul 2014 fiind Anul internațional al agriculturii familiale, are totodată o semnificație aparte, avându-se în vedere că agricultura montană este în cea mai mare parte de tip familial. Subtemele ce au fost dezbătute în cadrul grupurilor de lucru au vizat următoarele subiecte, căutându-se răspunsuri la principalele confruntări: > Inovația – produse montane, teritorii și inovație: noi produse, noi procedee, noi servicii, noi organizații, cum inovează filierele montane? Măsurile din politica agricolă comună care susțin inovarea (PEI, GO, cooperarea, investițiile etc.); > Abordarea teritorială – Promovarea produselor și teritoriilor: mărci locale, exemple reușite de proiecte finanțate prin Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, bune practici, posibilități de susținere prin noua PAC, rolul autorităților regionale și locale, grupuri de acțiune locală; Impactul socio-economic – Filiere montane generatoare de venituri și locuri de muncă: Cum maximizăm impactul socio-economic dezvoltând produsele montane? Cum influențează structura economică a întreprinderilor din zona montană locurile de muncă?; > Mediu și patrimoniu – Produsele montane, protecția mediului și patrimoniul: Valorificarea bunurilor publice prin mărci locale; Cum se pot realiza sinergii între măsurile de agro-mediu și climă, agricultura ecologică și comercializarea produselor? Cum putem aduce valoare adăugată produselor care pun în valoare patrimoniul?; > Strategii de marketing – atragerea atenției consumatorilor asupra calității produselor montane: Care din următoarele atribute vor fi promovate: mediu, social, calitate? Diferențe între lanțurile scurte și lungi de distribuție, relațiile între indicațiile geografice, mărcile locale, mărcile private și mențiunea facultativă de „produs montan de calitate”, măsurile PAC care susțin comercializarea produselor; Instrumente – ameliorarea calității, a trasabilității și controlului: Care sunt instrumentele moderne care garantează calitatea produselor? Ce costuri presupun acestea? Măsuri din cadrul PAC ce permit finanțarea sistemelor de trasabilitate. Dezbaterile din cadrul Conferinței Euromontana au reliefat necesitatea unor acțiuni comune și eficiente din partea tuturor organizațiilor membre pentru sensibilizarea factorilor de decizie din statele membre, în contextul finalizării negocierilor privind noile politici europene 2014-2020, pentru ca specificitatea montană și nevoile zonei montane să fie luate în considerare în documentele de programare. În ceea ce privește „produsul montan de calitate”, s-a prezentat un raport asupra aspectelor comunicate de Comisia Europeană la Grupul Consultativ Calitate, din luna februarie 2014, prin care se specifică faptul că rămâne la opțiunea fiecărui stat membru protejarea produselor din zona de munte și utilizarea termenului „produs montan” pe eticheta produsului, conform Regulamentului nr.1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare (UE). Problemele în dezbatere – precum proveniența materiei prime, transformarea ei, derogări etc. –, precum și calendarul acestor dezbateri reprezintă acțiuni ce vor fi întreprinse de Euromontana. În ceea ce privește locul de transformare a materiei prime și alimentația animalelor, Comisia Europeană poate acorda derogări de la regulile generale introduse de regulament pentru a ține cont de constrângerile naturale ale zonelor montane și a susține dezvoltarea filierelor montane. Comisia intenționează să acorde prin acest Act delegat dreptul de a eticheta ca produs montan produsele ce sunt realizate în zona montană și într-un perimetru de până la 30 km de zona montană. Derogarea se va aplica pentru filierele carne, lapte și ulei de măsline. Euromontana susține acordarea derogărilor, după caz, ținând cont de anumite circumstanțe particulare, cum ar fi inexistența unităților de transformare într-un anumit perimetru montan sau fără a le pune în pericol pe cele din interiorul zonei montane, în produsul final rezultat trebuind să se regăsească specificitatea montană dată de mediul de transformare și tehnicile specifice zonelor montane. Referitor la alimentația animalelor, intenția Comisiei este de a adopta condiții stricte legate de originea montană a alimentelor pentru animale, cerând un minim de 60% alimente de origine montană pentru rumegătoare și 50% pentru nerumegătoare. Această exigență poate pune în pericol creșterea porcilor, specifică zonelor montane din Franța și Spania, organizațiile din aceste țări solicitând o derogare de până la 30% alimente de proveniență montană pentru această specie. Pentru adoptarea mențiunii facultative „produs montan”, este important ca etichetarea produsului montan să se aplice acelor produse montane reale, care sunt cu adevărat obținute în zona montană și de care să beneficieze economia zonelor montane precum și consumatorii acestor produse care, prin prețul plătit, contribuie la menținerea producătorilor și unităților de transformare în spațiul montan. În urma discuțiilor cu parteneriatul „Green Mountain” s-a creat în cadrul Euromontana Grupul SEE (sud-est european). Acest grup va avea în vedere adoptarea unei „platforme” pentru susținerea zonelor europene din sud-estul Europei. „Green Mountain” este un proiect INTERREG B care grupează 13 parteneri din țări aparținând spațiului sud-est european, care dorește să propună, după implementare, un model de dezvoltare durabilă a zonelor montane din aceste țări. Dintre oficialitățile internaționale prezente la manifestare, amintim: Juanan Lazpita Gutiérrez – președintele Euromontana; Efthimios Bokias – DG agricultură, Comisia Europeană; Bittor Oroz, vice-ministru – Ministerul Agriculturii, Pescuitului și Alimentației, Guvernul Basc; Rosa Laura Romeo – ofițer de proiecte, Parteneriatul Montan Internațional /FAO; Auxtin Ortiz – director general al Forumului Rural Mondial. Delegația României la Convenția Euromontana a fost compusă din următorii: prof. dr. Radu Rey – președintele Forumului Montan din România; dr. ing. Dănuț Gîțan – consilier în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale; dr. ing. Dănuț Ungureanu – vicepreședintele Romontana; Ioan Agapi – directorul Federației Agricultorilor de Munte „Dorna”; Ioan Moraru – primarul comunei Dorna Arini; Alin Tekonczia – director operațiuni Heifer Project România. Contribuțiile lor și implicarea în cadrul grupurilor de lucru a fost apreciată de președintele Euromontana, Juanan Gutiérrez Lazpita. Iată Principalele concluzii-cheie desprinse în urma celor trei zile de dezbateri: > Euromontana rămâne într-un dialog permanent și strânsă colaborare cu FAO, Forumul Rural Mondial și Parteneriatul Montan Internațional; > Marketingul teritorial reprezintă elementul principal ce stă la baza dezvoltării teritoriale a tuturor zonelor montane; > Carta Europeană a Produselor de Calitate oferă modele de punere în valoare a produselor și a mărcilor de calitate și poate oferi soluții politicilor viitoare pentru zona montană; > Produsele montane de calitate își vor găsi locul în cadrul lanțurilor scurte de distribuție; > Inovația deține un rol fundamental în dezvoltarea zonelor de munte; > Punerea în valoare a oportunităților locale montane reprezintă o strategie importantă de dezvoltare locală; > Abordarea ideilor locale în cadrul strategiilor europene (strategii Cluster); > Euromontana își va crea o platformă de informare pentru membri/parteneri și va continua activitatea de lobby pentru susținerea zonelor montane pe lângă Comisia Europeană. Dr. ing. DĂNUȚ UNGUREANU Vicepreședinte Romontana

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: