Protopopiatul Rădăuți

Parohia Dănila – vechi și nou în spațiul bucovinean

Luna lui Brumar se deschide, în fiecare an, pentru creștinii ortodocși din satul Dănila, comuna Dărmănești, cu bucuria de a-și cinsti ocrotitorii spirituali, sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, și de a împărtăși această bucurie cu oaspeții veniți din vecini, atât credincioși, cât și preoți slujitori. Satul Dănila este unul tânăr, bucovinean prin așezare și obiceiuri, fiind fostă dependință a satului frate mai mare, Măriței, și apărând în istorie în anul 1783 ca loc de refugiu pentru câteva familii de ruteni, colonizați din Galiția, care aveau ca ocupație creșterea animalelor și cultivarea pământului.
 

Satul a fost denumit Dănila fie după fostul nume Dănilești, dat înainte de colonizare săliștei de lângă satul Măriței, fie după numele unui cârciumar local, menționat în analele mănăstirii Ilișești, un anume Dănilă Julei, ce își desfășura afacerea pe moșia mănăstirească. Istoria are tainele ei. Unele rămân ascunse multă vreme, iar altele se lasă descoperite mult mai ușor, centrul acestor taine fiind omul și viața lui. Instinctiv poate, istoria se scrie pentru a vedea că Dumnezeu este Cel care poartă de grijă omului tot timpul. Poate că nu știm cu siguranță de unde vine numele satului, însă știm sigur că, după colonizare, elementul rutean cu cel românesc s-au împletit extraordinar de bine, situație determinată în cea mai mare măsură de liantul credinței, al nădejdii și dragostei, virtuți învățate și trăite în vitregiile vremurilor în bisericuța de lemn închinată unor sfinți taumaturgi care veghează mereu asupra celor care cred cu tărie în Iisus Hristos, Vindecătorul trupurilor și al sufletelor. În popor se spune “Dar din dar se face rai”, sintagmă caracterizantă a apariției bisericii de lemn în mijlocul credincioșilor acestui sat. Biserica de lemn din sat a fost dăruită acestei așezări eterogene de boierul Ioan de Cârste, din Costâna, fiind mutată din această localitate învecinată în anul 1812. Din bătrâni, pe cale orală, a rămas o istorioară, deși neverificabilă istoric, precum că însuși marele Napoleon sau doar un corp al armatei sale mergând în campanie spre Rusia, la începutul anului aducerii bisericii în locul actual, a trecut prin Dănila, lăsând ca dovadă un opis-pomelnic. Se spune că acel corp de armată napoleonian a hrănit în acea zi meșterii care lucrau la asamblarea bisericii. Acel opis-pomelnic conținea, probabil, numele generalilor acelui corp de armată și, după cum se spune, a fost distrus la trecerea ulterioară a rușilor prin aceste locuri, în Primul Război Mondial. Desigur că nu există documente spre a demonstra aceste circumstanțe, însă povestea a rămas în sânul satului ca element de mândrie. Biserica cu hramul Sfinții Cosma și Damian a fost construită la Costâna în anul 1786, prin jertfa acestui boier Ioan de Cârste, a cărui pomenire este veșnică în prezentul continuu al Împărăției Lui Hristos. Nu se cunosc rațiunile pentru care bisericuța construită cu bârne din lemn a fost închinată cinstirii Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian, însă suntem siguri că harul și dragostea acestor sfinți nu a rămas numai în Asia Mică, locul lor natal, ci a ajuns și în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, vindecând durerile vizibile și tainice ale credincioșilor și protejându-i pe aceștia în momentele de cumpănă ale istoriei. Sfinții Cosma și Damian din Asia Mică nu trebuie confundați cu ceilalți doctori fără de arginți Cosma și Damian din Roma, prăznuiți la 1 iulie, sau cu ceilalți doi taumaturgi din Arabia, prăznuiți la data de 17 noiembrie. Acești doi tămăduitori milostivi sunt prăznuiți la data de 1 noiembrie, începutul practic al înghețului și al instalării iernii. Putem specula că, făcând acest locaș de închinare, boierul Ioan și toată comunitatea din Costâna de la acea vreme au ales un praznic al bisericii destul de iernatic pentru ca toate lucrările de pe câmp să fie terminate și începutul agrar al odihnei pământului și ostenitorilor acestuia să înceapă cu o sărbătoare prin care să-i mulțumească Domnului pentru toate darurile sale. Deși istoria nu a fost blândă cu aceste locuri în acești peste 200 de ani de existență, biserica a dăinuit precum casa zidită pe piatră din Evanghelii, în acest caz fiind vorba despre piatra credinței acestor oameni, întărită de rugăciunea sfinților ocrotitori și de binecuvântarea Lui Dumnezeu. Deși adusă în 1812, biserica a fost sfințită în anul 1820, iar de atunci s-a modificat și s-a extins. Astfel, un moment vrednic de menționat din creșterea acestei biserici a fost modificarea ei în anul 1887 de un anume Ioan Marmureac din Slobozia, alt sat vecin. În acel an a fost refăcut acoperișul, a fost pusă o învelitoare de scândură și a fost repictată catapeteasma. Icoanele de pe catapeteasmă se păstrează până în ziua de astăzi, lucrate fiind în ulei și având o frumusețe și o expresivitate extraordinară. Ca mărturie spre veșnica lui pomenire, Ioan Marmureac a lăsat satului Dănila și o cruce de piatră, în curtea bisericii, pe care se găsește inscripția cu caractere chirilice, în limba română: “Această cruce au făcut Ion Marmurac din Sloboziea 1888”. Această jertfă a fost făcută de acest gospodar evlavios, cel mai probabil datorită soției sale Palaghia, care probabil s-a recunoscut pe sine în scrierea din Viețile Sfinților care îi tratează pe acești doi sfinți ocrotitori. Sfinții Cosma și Damian au făcut o minune, vindecând o femeie cu numele Paladia, grav bolnavă, care numai datorită rugăciunilor acestora s-a făcut perfect sănătoasă. În urma vindecării, această Paladia îi dăruiește Sfântului Damian trei ouă, în numele Sfintei Treimi, în semn de mulțumire pentru dragostea și darul lor. Deci, fie Palaghia a fost vindecată de o boală incurabilă prin rugăciune la acești doi sfinți, după exemplul omonimei ei antice, și a mulțumit prin restaurarea bisericii, fie suferea de acea boală și a făcut jertfa pentru redobândirea sănătății. Biserica și-a continuat vocația mântuitoare și în secolul al XX-lea. În anul 1912, acest laborator al mântuirii din satul Dănila a fost reparat iarăși, locașul fiind acoperit cu tablă. În perioada interbelică, după ce dănilenii și-au revenit din coșmarul Primului Război Mondial, au armat temelia bisericii cu beton și au mărit ferestrele, bisericuța devenind mai luminoasă în interior. La jumătatea secolului s-a renovat iconostasul din lemn și s-a renunțat la peretele despărțitor dintre naos și pronaos din rațiuni privitoare la spațiu, populația fiind în creștere demografică. În privința arhitecturii acestui locaș de cult putem spune că face parte din stilul neobizantin, având un acoperiș în patru ape, cu o singură turlă, tip octogon. Înăuntru, bisericuța este împărțită în cele trei spații esențiale unui locaș de cult creștin-ortodox: pronaos, naos și altar. Ca formă, bisericuța o are pe aceea a unei nave spre a reaminti veșnic faptul că numai prin Biserica Lui Hristos, cea câștigată cu Sângele Lui, putem scăpa de înecul existențial în valurile acestei vieți. Ca orice monument creștin-ortodox, această bisericuță are la poarta sa o clopotniță care a stat de strajă peste 100 de ani și ale cărei clopote au anunțat și bucurii, și tristeți, și vremuri bune, dar și necazuri. Biserica este împrejmuită cu un gard de cărămidă cu postament de beton, construit în plină epocă comunistă, la începutul anilor ‘80. Un aspect interesant legat de biserică și de rolul ei în societatea secolului trecut este faptul că, prin ordin imperial austro-ungar, în anii 1909-1910, în același timp cu construcția școlii din sat și alături de ea, a fost construită casa parohială a satului, edificiu solid, din cărămidă, care dă mărturie, prin arhitectură și trăinicie, asupra influenței austriece locale din Bucovina. Deci, stăpânirea locală austriacă punea preț pe educație, făcută în școală și în biserică. Satul Dănila are, ca oricare sat românesc, martirii săi, eroi știuți după nume sau nu, luptători în Primul și al Doilea Război Mondial, fii ai Bucovinei bravi și vrednici de a fi pomeniți mereu de Ziua Eroilor, înscriși fiind pe crucea-monument din cimitir, închinată acestora. Satul Dănila a avut parte și de slujitori vrednici ai altarului, înaintași în slujire care au făcut și fac cinste acestei așezări gospodărești. Vrednic de menționat ar fi preotul Vasile de Volcinschi, puternic implicat în viața cetății, înființând, după surse sigure, în anul 1902, Banca Poporală din Dănila. Alți slujitori vrednici, care au rămas în amintirea credincioșilor și care își odihnesc trupul, haina sufletului, sub pământul sfințit al cimitirului sătesc mai sunt și preoții Constantin Ignătescu, Mihai Buculei, dar și Ilică Ipolit care se găsește întru fericită adormire în municipiul Suceava. Deși tăvălugul istoriei a vrut să măture totul în cale, Sfinții Cosma și Damian au fost mereu rugători fierbinți pentru ca toți cei adăpostiți din calea vremurilor la umbra acestei bisericuțe firave din lemn să reziste intemperiilor, războaielor, foametei și comunismului ce a durat aproape jumătate de veac. Începutul de secol al noului mileniu găsește parohia Dănila plină de speranță, speranța binelui sălășluită în inima celor care cred cu adevărat că Hristos este Cel care aduce pacea între națiuni și între oameni, începând cu sufletul acestora din urmă. Spunem aceasta deoarece comunitatea din Dănila este formată din români și din ruteni, ucraineni colonizați acum două veacuri. Astfel, conviețuirea acestor două neamuri este una perfectă, deoarece în urma atâtor necazuri aduse de istorie oamenii s-au unit sub un singur stindard, cel al Crucii Lui Hristos, care nu dezbină ci unește. Din acest sat s-a ridicat vrednicul de pomenire Ștefan Tcaciuc, scriitor și publicist ucrainean, născut în 1936 și adormit în anul 2005, un deschizător de drumuri în cadrul relațiilor minorității ucrainene din România cu Statul Român. Acesta a activat ca deputat în Parlamentul României și a fost primul președinte al Uniunii Ucrainenilor din România. Întotdeauna și oriunde pe acest pământ se va căuta acel “mai bine”, acel nou care le desăvârșește pe cele vechi. Știm că acel “nihil novi sub sole” (lat. nimic nou sub soare) a fost biruit prin Noul Absolut – Hristos, deci și privirea parohiei noastre se îndreaptă spre poruncile Domnului. Astfel, având un plan mai vechi, dar care și-a găsit împlinirea în acești ultimi ani, gospodăroșii dănileni au hotărât construirea unui nou locaș de cult în partea de nord-vest a satului, într-un loc mai înalt față de drumul european care traversează satul. Motivele construirii unui nou locaș de rugăciune sunt variate. Dacă prima biserică a fost adusă în sat ca dar, gospodarii acestui sat s-au gândit, cu o mândrie sfântă, că ar fi bine și cu folos ca satul lor să aibă o biserică făcută din truda și cu osteneala lor, monument al timpurilor noastre. Un alt motiv, complementar, ar fi acela al nevoii unui nou spațiu de rugăciune mai mare, mai încăpător pentru toată comunitatea creștin-ortodoxă din Dănila. Oricum ar fi, toată comunitatea simte nevoia unei jertfe în fața Lui Dumnezeu de acest fel. Astfel, pe data de 21 noiembrie 2009, prin prezența și cu slujirea Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și prin prezența și rugăciunea unui sobor de preoți slujitori, între care enumerăm și pe preotul paroh de atunci Constantin Marius Stavăr, inițiatorul lucrării, s-a afierosit locul ales de comunitate pentru acest edificiu sacru și s-a pus piatra de temelie pentru începerea lucrărilor de construcție. Hramul unei biserici este un element fundamental pentru identitatea acesteia. Tocmai de aceea, de obicei, atunci când se merge în pelerinaj, nu se pomenește doar numele localității ci se spune doar “merg la Sfinții Cosma și Damian din Dănila sau altă localitate”. Providențială este și alegerea hramului acestui nou lăcaș deoarece, alături de acești doi sfinți taumaturgi, comunitatea din Dănila îl are și pe al treilea: Sfântul Spiridon al Trimitundei. Din viața acestuia îi vedem credința tare, demonstrată la Sinodul I Ecumenic, dar și fapta bună, el fiind și un vindecător prin rugăciune, la fel ca sfinții Cosma și Damian. Iată că faptei bune, făcută dezinteresat, i se alătură credința nefățarnică și tare, care poate face minuni. Alături de toți sfinții Bisericii Lui Hristos, comunitatea din Dănila are în față cele două aripi care duc sufletul la Dumnezeu: credința și fapta bună. Până în prezent, lucrările de construcție au avut un parcurs foarte bun, biserica ridicându-se din inima satului, prin ajutorul și cu osteneala tuturor oamenilor din sat care au simțit nevoia acestei jertfe în fața Lui Dumnezeu. Ca un întreg, satul Dănila ridică această biserică domol, fără grabă, dar sigur, pentru a fi un edificiu durabil, lăsat ca moștenire generațiilor viitoare, datoare spre a pomeni pe toți cei care au adus slavă Lui Dumnezeu în acest fel. Astfel, părinții vor fi pomeniți de copii, moștenitorii acestui locaș. Vrednice de menționat sunt și parohiile din împrejurimi care ajută cum pot, prin donații de bani și materiale de construcție, acest edificiu. În momentul de față, în ajunul hramului bisericii vechi, biserica nouă este pe punctul de a fi copertată cu beton aflându-se la punctul în care se toarnă centura de sus și arcele de la altar care se vor continua cu turlele. Drept model arhitectonic pentru această construcție mântuitoare s-a ales Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mina” de la castelul Cotnari. Biserica nouă va avea și o clopotniță frumoasă ce va aduce aminte credincioșilor ceasul rugăciunii în comun, dar și o sală de prăznuire în care agapele primilor creștini, pline de rugăciune și de bucurie în celălalt, în aproapele, fratele mai mic al Lui Hristos. Ca plan de viitor, pentru ca lucrarea Bisericii Lui Hristos să se facă simțită în societate, poate se va redeschide, în interiorul casei parohiale, un dispensar cu toate cele trebuincioase pentru toți cei împovărați de ani și de boli. Astfel, în biserică se va trata și sufletul, și trupul, după exemplul Sfinților Cosma și Damian și a Sfântului Spiridon, cu puterea Bunului Dumnezeu care ascultă rugăciunea acestora pentru toată lumea. Având vajnici rugători la Dumnezeu pe acești sfinți tămăduitori, dănilenii nu și-au împuținat credința în momentele de răscruce ale istoriei, ci mai degrabă au înmulțit-o, reușind să treacă în pace prin cele două secole de existență până, în prezent, anul Domnului 2014, an în care așteaptă oaspeți-pelerini, străini binecuvântați de Dumnezeu cu darul de a primi dragostea gazdelor, atât pe 1 noiembrie, cât și pe 12 decembrie, zile binecuvântate pentru acest sat frumos de pe malul Sucevei. Pr. BUZILĂ OVIDIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: