Minorul de la Siliștea a fost arestat pentru omor

Tribunalul Suceava a admis joi propunerea procurorilor criminaliști și a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Săvel Cătălin Ostacioaia, încă minor, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
 

Până la momentul actual al urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava deține probe și mărturii care susțin faptul că tânărul din Siliștea, care nu a împlinit încă 18 ani, l-a ucis pe Neculai Costache, de 47 de ani, cu care este și rudă. „În seara de 20 octombrie 2014, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul minor O.S.C. s-a deplasat pe un teren agricol de pe raza localității Siliștea, oraș Liteni, având asupra sa o armă artizanală, și l-a așteptat pe C.N., asupra căruia a tras un foc de armă, lovindu-l în zona abdominală, după care i-a aplicat două-trei lovituri în zona capului cu aceeași armă, iar din cauza leziunilor suferite, victima a decedat”, a comunicat Maria Cristina Ciornei, purtător de cuvânt al PT Suceava. Neculai Costache a lăsat în urmă o soție și doi copii, un băiat elev de liceu și o fetiță în clasa I. În caz că va fi găsit vinovat, Săvel Ostăcioaia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: