În Suceava

Zece panouri moderne de afișaj, achiziționate din Fondul de handicap

> Pentru a nu fi deteriorate, acestea vor fi amplasate doar după campania electorală, alături de 10 bănci și 10 coșuri de gunoi
 

Primăria Suceava a achiziționat și amplasat pe raza municipiului 10 noi și moderne panouri pentru afișaj. Primarul Ion Lungu a declarat că ele vor fi destinate doar anunțării evenimentelor culturale și artistice, iar pentru a nu fi supuse deteriorării, vor fi montate doar după scrutinul din 2, respectiv cel din 16 noiembrie. „Am achiziționat, în contul sumelor de la Fondul de handicap, 10 panouri de afișaj elegante, cu o fațetă realizată din aluminiu. De aceea, am decis să nu mai punem aceste panouri în timpul campaniei electorale, întrucât riscăm să fie murdărite sau chiar avariate. Le vom pune după data de 16 noiembrie, în prezent fiind locuri suficiente de afișaj electoral, așa cum prevede legea” a precizat edilul-șef. El precizează că măsura urmărește ca afișele de tot soiul să nu mai fie lipite în stațiile de autobuze, pe ziduri, stâlpi și arbori. „Astfel, vom putem avea un afișaj civilizat” arată Ion Lungu. În cadrul aceluiași demers, tot prin compensare de la Fondul de handicap, Primăria Suceava a achiziționat 20 de bănci și 20 de coșuri de gunoi, pe care la va amplasa în preajma skate parkului. Menționăm că, potrivit prevederilor legale în vigoare, agenții economici și instituțiile publice au obligația de a avea angajate patru persoane cu handicap la un total de 100 de salariați. În situația în care acest deziderat este realizat, suma care trebuia plătită ca penalizare la Fondul de handicap – în cazul neangajării persoanelor cu nevoi speciale – este lăsată la dispoziția angajatorilor, care, în colaborare cu asociații de profil, pot hotărî destinația banilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: