După „Brăduțul din cer”…

Decebal Alexandru Seul a mai lansat, la Biblioteca Municipală din Câmpulung Moldovenesc, două cărți: „Copilăria mea printre ciulini” și „Apa din pieptul muntelui”.
 

Prima, apărută la Editura Christian, din București, este altfel decât cele cu care autorul ne-a obișnuit, cele mai multe dintre cărțile sale fiind de publicistică. „Copilăria mea printre ciulini” este, așa cum menționa în prezentare scriitorul Ioan Mugurel Sasu, o carte cu caracter autobiografic. Văzută prin ochii copilului de cinci ani, deportat, împreună cu familia sa și multe alte familii, după ce acestea mai fuseseră nevoite odată să-și lase avutul și să se refugieze din Basarabia, este descrisă perioada tristă petrecută printre ciulinii Bărăganului. Cartea este și o mărturie dureroasă a unor vremuri pe care n-ar trebui să le mai trăiască niciun copil din lume. În prezentarea sa, Ioan Mugurel Sasu, dar și cei ce au luat cuvântul cu acest prilej: prof. Silviu Ciulei, directorul Bibliotecii municipale, care a și moderat acțiunea, cunoscutul muzeograf și autor de cărți, Ion Grămadă, subsemnata, s-au referit nu numai la cărțile prezentate („Apa din pieptul muntelui” fiind prefațată și recenzată de publicistul prof. Gheorghe Dolinski), ci și la celelalte cărți ale autorului (14 la număr), descriindu-l pe Decebal Alexandru Seul ca pe un autor „sensibil, un romantic, care se apleacă la tot și trăiește, și vede, în jurul său tot ce alți oameni poate n-ar observa… Iubitor de natură și de oameni, scriitorul, dotat cu un dar deosebit de a observa amănuntele, dă înțeles și importanță celor văzute și simțite de dânsul, făcând din obiectivul trăirilor sale subiecte de eseu, de proză literară. Prin scrisul său a reușit să aducă în atenție oameni și locuri, care au făcut parte din existența sa, «eroul» său colectiv fiind îndeobște comuna Izvoarele Sucevei, unde trăiește și a muncit timp de 35 ani, ca asistent medical”. În cadrul aceleiași acțiuni culturale, scriitorul Ioan Mugurel Sasu, conducătorul cenaclului „Nectarie” din Vama, a adus în atenția participanților și revista „Surâsul Bucovinei”, pe care acest cenaclu o editează periodic, revistă care, prin conținutul și calitatea sa, poate sta alături de publicații de gen de prestigiu nu numai din zonă, ci și din țară. Publicând istorie, literatură, umor ale unor autori bucovineni, dar și din Iași și din alte zone ale țării, revista este citită cu interes și plăcere, recomandarea lui Mugurel Sasu având în vedere nu numai popularizarea acesteia, ci și atragerea de noi colaboratori. Ca și în alte dăți, în lumea cărților de la biblioteca municipală câmpulungeană s-a desfășurat o manifestare de suflet, interesantă și bogată în trăiri spirituale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: