În week-end

Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“, în turneu la Suceava și Dolhasca

 

În acest weekend, artiștii Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, în frunte cu Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Vasile Muraru și Adrian Enache, vor susține spectacolul „Viva Revista!” în trei localități moldave: Suceava (sâmbătă, 18 octombrie), Dolhasca, localitatea natală a marelui actor Alexandru Arșinel, și Botoșani (duminică, 19 octombrie). Astfel, în locațiile sucevene, spectacolele vor avea loc sâmbătă, 18 octombrie 2014, ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, și duminică, 19 octombrie 2014, ora 16, la Casa de Cultură „Alexandru Arșinel” din Dolhasca. „Viva Revista!” este un spectacol revuistic pe texte de: Mihai Maximilian, Nae Lăzărescu, Octavian Sava, Vasile Muraru, Aurel Storin și Dan Mihăescu. Distribuția spectacolului include nume sonore ale teatrului de revistă românesc – Stela Popescu și Alexandru Arșinel, Vasile Muraru, Valentina Fătu, Anamaria Donosa, Cristian Simion și Nae Alexandru –, dar și artiști precum Adrian Enache și Daniela Tănase, alături de Ansamblul de Balet al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: