Serviciile transnaționale, luate la verificări de inspectorii de muncă suceveni

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfășurat o campanie de verificare a modului de respectare de către angajatori a prevederilor Legii nr. 344 din 2006, privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale și a celor ale HG nr. 104 din 2007 pentru reglementarea procedurii specifice privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale pe teritoriul României.
 

Este vorba despre angajatorii beneficiari ai prestărilor de servicii, unități sau întreprinderi situate pe teritoriul României, inclusiv întreprinderile utilizatoare. Controalele au vizat, cu predilecție, agenții economici din domenii de activitate precum energia electrică, industria prelucrătoare, construcțiile și agricultura. În acțiune au fost angrenați patru inspectori de muncă, verificați fiind șase agenți economici. Inspectorul-șef Romeo Butnariu declară că a fost verificat modul în care angajatorii respectă prevederile celor două acte normative, în scopul eliminării tuturor neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate. Un alt obiectiv urmărit a constat în creșterea, prin prevenție, a gradului de conștientizare al angajatorilor asupra obligațiilor pe care le au în ceea ce privește detașarea salariaților sau punerea la dispoziție a acestora în cadrul prestării de servicii transnaționale. „În urma controalelor efectuate nu au fost constatate cazuri de nerespectare a prevederilor legale referitoare la detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale pe teritoriul României, deci nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale” arată șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: