Ce trebuie să știe asigurații care au primit deja cardul de sănătate:

Să păstreze cardul acasă, în condiții bune, în timp ce medicii de familie își pregătesc logistica

> Asigurații sunt rugați să nu aglomereze cabinetele de pe acum, întrucât validarea cardului se va face abia de la anul
 

Unii asigurați au primit de la poștași cardurile de sănătate și deja sună la medicii de familie sau vin la cabinete pentru a le valida. Dar, deocamdată, ei nu au de făcut decât să-și păstreze cardul în condiții bune, în timp ce medicii se pun la punct cu logistica necesară, a declarat medicul de familie Irina Badrajan, secretarul Colegiului Județean al Medicilor. Ea a precizat că medicii trebuie să-și achiziționeze cititoarele de card, trebuind să aleagă de pe lista cu cititoarele de card agreate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cititoare care trebuie să se potrivească cu programul SIUI folosit de medicii de familie. „Noi suntem în faza achiziționării cititoarelor de card care sunt de două tipuri, cu tastatură și ecran, care este și cel mai bun, și fără tastatură și ecran, diferența de preț între ele fiind de circa 150 lei. Medicii vor cumpăra aceste cititoare, dar deocamdată nu știm care, am aflat că până la sfârșitul lui octombrie va apărea un ordin care va lămuri problema acestora. Au început deja să vină la cabinet din cei care au primit cardul, unii dau telefoane, în fiecare zi tot întreabă ce au de făcut. Asiguratul trebuie să știe că, deocamdată, se desfășoară etapa de distribuire a cardului de sănătate, pe care trebuie să-l păstreze în condiții bune până se va declanșa perioada de validare, timp în care noi ne pregătim cu cititoarele de card. Asigurații vor afla la momentul potrivit când trebuie să se prezinte la medic cu cardul” a explicat dr. Irina Badrajan. Dr. Irina Badrajan a mai spus că pe aceste carduri va trebui trecut acceptul sau refuzul pacientului de a dona organe, în vederea transplantului, iar aici intervine problema inscripționării cardului, care nu ar trebui să fie în atribuția medicului. Dr. Badrajan a mai declarat că acest card de sănătate nu atestă, de fapt, calitatea de asigurat, el este de fapt „o cheie prin care noi intrăm în fișa pacientului pe baza codului PIN pe care îl deține acesta”. Asociațiile medicilor de familie: „Nu vom accepta perturbarea activității cabinetelor pentru a activa cardurile pacienților care nu au nevoie de consultație“ Societatea Națională de Medicină Familiei și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie au transmis, recent, un comunicat în care precizează că unele afirmații recente ale conducerii CNAS, referitoare la card, „reprezintă presiuni total nepotrivite asupra cabinetelor noastre și creează neclarități în rândul populației”. De aceea, cele două societăți de medicina familiei au făcut niște precizări legate de cardul de sănătate care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2015. Astfel, asigurații trebuie să știe că acest card are rolul de a valida consultațiile, internările, eliberarea de medicamente compensate și toate serviciile medicale și farmaceutice din întregul sistem medical care are contract cu CNAS – cabinete medicină de familie, ambulatoriu de specialitate, laboratoare, explorări imagistice, spitale, farmacii etc. „Cardul va fi inițializat cu ocazia consultațiilor. Prezentarea cardului va fi obligatorie de la 1 ianuarie 2015. Pe măsura prezentării la consultații, pacienții posesori de card îl vor prezenta în mod obligatoriu, ocazie cu care va fi inițializat. Pacienții vor trebui să rețină în mod obligatoriu și codul PIN ales, altfel cardul de asigurat se poate bloca. Din respect pentru suferința bolnavilor și pentru meseria noastră, nu vom accepta perturbarea activității cabinetelor pentru a activa cardurile pacienților care nu au nevoie de consultație”. Referitor la inscripționarea cardurilor, SNMF și FNPMF au declarat că „este o activitate birocratică, cronofagă și inutilă” și că „nu vom înlocui consultațiile cu inscripționarea cardului, așa cum am precizat de nenumărate ori că nu vom accepta sarcini birocratice suplimentare, în defavoarea actului medical”. Conducerea CNAS: „Este necesară o perioadă de testare, în care să fie identificate și rezolvate eventualele probleme“ De cealaltă parte, conducerea CNAS transmis un comunicat referitor la implementarea cardului național de sănătate, dând astfel replică medicilor de familie. CNAS a precizat că, până la sfârșitul acestei luni, va fi emis un ordin referitor la obligativitatea validării serviciilor medicale cu ajutorul cardului de sănătate, respectiv achiziționarea cititoarelor de carduri, într-un termen de 30 de zile de la emiterea ordinului, de către toți furnizorii din sistem. „Pentru implementarea cu succes a cardului național de sănătate, CNAS are nevoie de sprijinul asiguraților și al furnizorilor de servicii medicale, care vor beneficia în egală măsură de beneficiile acestui proiect. CNAS a primit semnale pozitive din partea asiguraților, care doresc să folosească acest card pentru a valida serviciile medicale de care beneficiază. De asemenea, sunt furnizori de servicii medicale care doresc să utilizeze cardul cât mai curând. Pentru ca acest sistem să funcționeze fără sincope în momentul în care va deveni obligatoriu prin lege, este necesară o perioadă de testare, în care sa fie identificate și rezolvate eventualele probleme care pot apărea la utilizarea cardului de sănătate la nivel național. De asemenea, perioada de testare va fi în același timp și o perioadă de acomodare a asiguraților și a furnizorilor de servicii medicale cu această soluție informatică” a declarat președintele CNAS, Vasile Ciurchea. Distribuirea cardurilor de sănătate nu e o treabă ușoară nici pentru poștași, ei trebuind să facă zeci de drumuri la aceleași adrese, dar în zile diferite, fiindcă locatarii dintr-un bloc, de pildă, sunt înscriși la medici de familie diferiți, iar datele de transmitere a listelor către aceștia sunt și ele diferite. Cardurile de sănătate sunt distribuite doar asiguraților cu vârsta peste 18 ani. Copiii sunt asigurați prin lege și, așadar, vor beneficia ca și până acum de serviciile medicale, fără să fie necesară prezentarea cardului personal sau al unuia dintre părinți. În această categorie intră și copiii instituționalizați. De asemenea, serviciile medicale de urgență fac parte din pachetul minim de servicii medicale, care se acordă atât persoanelor asigurate, cât și persoanelor neasigurate, iar la accesarea acestui tip de servicii nu este necesar ca pacientul să facă dovada calității de asigurat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: