Fotbal, Liga a II-a

Rapid CFR Suceava s-a întors cu un punct de la Bacău

> Într-un meci contând pentru etapa a VIII-a, SC Bacău – Rapid CFR Suceava 1-1
 

Etapa a VIII-a a fost una în care Rapid CFR Suceava și-a trecut în cont a patra remiză din acest debut de sezon competițional. Dacă în urmă cu câteva zile sucevenii au cedat la Berceni, după ce au condus cu 2-0, de această dată, în această rundă intermediară disputată în deplasare la Bacău, ei nu au mai pierdut, ci au remizat, scor 1-1. Prima repriză a disputei dintre SC Bacău și Rapid CFR Suceava a fost una în care gazdele au dictat ritmul jocului. După un început echilibrat, oaspeții au reușit să deschidă scorul, Lozneanu deviind în propria poartă o centrare a lui Cerlincă. Băcăuanii au pus stăpânire pe mijlocul terenului și și-au creat ocazii numeroase de egalare, o dată goalkeeperul sucevenilor Rohețki și de două ori bara opunându-se scorului de 1-1. A fost remiză, totuși, după 45 de minute de joc, B. Rusu șutând imparabil sub bară în minutul 38. Partea secundă a întâlnirii dintre SC Bacău și Rapid CFR Suceava a fost mai săracă în ocazii de gol decât prima. Totuși, fiecare dintre cele două combatante au beneficiat de două oportunități rarisime de a marca golul victoriei. Sucevenii au avut o bară după o incursiune foarte inspirată a lui Mircea Negru, gazdele ratând succesul la ultima fază când portarul Rohețki s-a opus unei mingi trimise cu capul spre plasa porții sale. Al 13-lea punct pentru Rapid CFR Suceava și un moral bun pentru elevii antrenorului Bogdan Tudoreanu înaintea confruntării de sâmbătă, 18 octombrie, când pe stadionul „Areni”, va sosi liderul Seriei I, Academica Pitești. SC Bacău: Petrariu – Mihălăchioaie, Burcă, Lozneanu, Sascău – Căinari, Taban, Cl. Tudor, Hurdubei (cpt.) – B. Rusu, B. Ungureanu. Rezerve: Em. Savu – L. Dumitriu, Pungă, Curiliuc, Luncanu, Adăscăliței, Vraciu. Antrenor: Cristian Popovici. Rapid CFR Suceava: Rohețki – Ferariu, Velescu, R. Sava, Semeghin (cpt.) – Cerlincă, Sfrijan, G. Apostol, Bîgu – M. Negru, M. Matei. Rezerve: Pascal – D. Bălan, Sumanariu, Marinkovici, Gheorghiciuc, Golofca, Plecanciuc. Antrenor: Bogdan Tudoreanu. Arbitru: Cristian Georgescu (București); asistenți: Dan Lucian Ilieș (Brașov) și Florin Mihai Cosma (Piatra Neamț). Rezultate consemnate în etapa a VIII-a a Seriei I a Ligii a II-a: Academica Pitești – Unirea Slobozia 3-1 SC Bacău – Rapid CFR Suceava 1-1 Farul Constanța – CF Brăila 0-0 Gloria Buzău – Săgeata Năvodari 0-0 FCM Dorohoi – ACS Berceni 2-0 FC Voluntari – Unirea Balotești 3-0

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI