DR. FR. W. FOESTER „Îndrumarea vieții“

Carte de zidire sufletească

XI. Cultura socială
 

8. Serviciile personale Punctul de vedere de mai sus se aplică mai ales la poziția noastră față de serviciile personale ce ni se aduc. Mulți stăpâni sunt lipsiți cu totul de tact, evlavie și luare-aminte față de servitorii lor personali. Nu cunosc acea sfială și rușine de a lăsa să fii servit, care își are originea într-o adâncă modestie a omului, într-o cucernică înțelegere a egalității tuturor înaintea lui Dumnezeu, așa încât, cu toată politețea lor exterioară, nu se dezbară niciodată de ifosele lor nărăvașe, de aroganță. Acești oameni pot, în unele privințe, să se poarte cu omenie, din bunătate sufletească sau din spirit de imitație. Le va lipsi însă sentimentul fundamental, singurul în stare să izbăvească de umilință pe servitorul personal, ba chiar să i-o prefacă în mândrie. Multora le vine greu să se lepede de comportamentele lor privilegiate: confuzia între ideea de servitor și cea de rob s-a fixat așa de adânc în conștiința omenească, ca urmare a unor instituții și obiceiuri vechi de mii de ani, s-a exprimat atât de puternic în atâtea tradiții și concepții, încât, în această privință, le este foarte greu, îndeosebi oamenilor în vârstă, să gândească în spiritul de astăzi, cu atât mai mult să vorbească și să lucreze potrivit concepțiilor de astăzi. Iată câteva exemple de cum ar putea să-și reformeze fiecare purtarea personală. Atitudinea noastră față de servitori, chelneri și chelnerițe este fără seamăn de rudimentară. Tonul jignitor cu care poruncim sau chemăm, felul nepăsător cum le primim serviciile, lipsa necavalerească de menajamente și de ajutor față de cei care ne servesc, ne pun masa și ne ridică tacâmurile, toate acestea se justifică, în fond, pe reflexe de comportament din vremile sclaviei. Un spirit nou poate să-și croiască însă drumul, mai ales prin reforma obiceiurilor de toate zilele. În literatura noastră socială, aceste mărunțișuri își găsesc prea puțin locul. Și totuși, într-o descifrare nimerită a acestora se poate cuprinde mai multă filosofie socială decât în niște tratate voluminoase. Ia seama odată la masă, când servitoarea sau chelnerul aduce bucatele sau când ia farfuriile, cu ce nepăsare se uită oamenii la servitorii care se întind cu greu pe deasupra mesei ca să așeze lucrurile sau să le adune la un loc. Dreptul de a fi servit determină această uimitoare paralizie a creierului și a mușchilor. Te temi că nu ai să treci drept om distins dacă dai și tu o mână de ajutor servitorilor. Dar și Nietzsche a interzis supraomului aceste treburi. Însă ce-ar fi dacă oamenii lucizi, cultivați și cu iubire de aproapele lor s-ar porni ca niște apostoli să civilizeze manierele la masă? Căci nu e vorba numai de idei noi, ci de mișcări reflexe noi. Mișcările în ajutorul celor ce servesc la masă să ne devină așa de automate, încât să le îndeplinim chiar în toiul convorbirii și fără să luăm pentru asta o mutră încântată de noi înșine. Poate că la început nu vom fi bine înțeleși. – Blondul de colo nu pare a fi tocmai subțire. – De ce? A fost bădăran cu tine? – Nu, dar mă ajută totdeauna când așez farfuriile. Bun. Înghite-o și tu și gândește-te ce curioase idei asupra bunei creșteri au răspândit prin lume așa-numitele cercuri distinse prin apucăturile lor. Va veni vremea când purtarea necavalerească față de servitori va fi socotită un lucru tot așa de puțin elegant ca scobitul în dinți la masă. Cât de anevoios este să-ți susții vitejește sentimentele cele bune față de apucăturile sociale înapoiate ne-o arată o mică dare de seamă a poetului englez Stevenson. Iată ce ne povestește: Deunăzi, când mă dureau măselele, am fost prost-crescut cu servitoarea. Desigur, nimic nu-i mai necuviincios și mai respingător decât un bărbat care se poartă urât cu o servitoare, căci ea și-ar pierde slujba, dacă ar răspunde la fel. De aceea, m-am hotărât să-i cer iertare. Ar crede cineva că abia după patru zile mi-am luat inima în dinți și eram roșu și încurcat ca un băiețaș? Pentru ce? Pentru bădărănia mea? Doamne ferește! Pentru rugămintea mea să mă ierte, neobișnuită și ridicolă în ochii unora! Asta este o meteahnă care trebuie stârpită. Să nădăjduim că n-am să mai fiu niciodată așa de mișel și n-am să mă rușinez când mă voi purta ca un om bine crescut. Astăzi avem nevoie de un tip nou de cavaler, care să întindă cavalerismul până la relațiile cu servitorii și în chipul acesta să se ridice pe sine la o treaptă și mai înaltă de noblețe. În zilele noastre sunt o mulțime de tineri care sar ca arși când vreo cuconiță tânără intră într-un tramvai plin, dar stau locului nemișcați, dacă răzbește înăuntru o servitoare trudită și încărcată. Aceiași tineri, care se reped să ușureze cuconița de o povară cât de mică, stau ca niște bușteni când o slujnică cu mâinile amândouă prinse cu târguieli se chinuiește să deschidă ușa. Poate că ar vrea uneori să sară, dar o rușine de neînțeles îi oprește: cum să te arăți cavaler cu o slujnică? Și totuși: o singură dovadă de cavalerism de acest soi din partea copiilor stăpânului poate să o împace pe o slujnică cu toate greutățile serviciului, deoarece îi dă să înțeleagă că demnitatea ei de femeie nu pierde nimic dacă este la stăpân. Când, într-o societate, slujnica servește oaspeților ceaiul împreună cu fiica stăpânului, vezi câte un tânăr cu bună-creștere ridicându-se grăbit de pe scaun înaintea domnișoarei spre a-i ușura serviciul. Înaintea slujnicei însă, bineînțeles, stă neclintit la locul lui. Cine se scoală în picioare este tras în jos de-o mână prietenă: – Tu! Asta-i fată din casă. Pentru o revoluție în această privință ne trebuie mai mult curaj decât baricade. Și totuși, epoca schimbărilor începe cu mărunțișuri de felul acesta. Un tânăr ar trebui să-i trateze pe servitori cu tot atâta respect ca pe surioarele lui. Tot cultura socială ne cere să privim ca pe o rea-creștere dispensarea de serviciile personale. Odată, când președintele Lincoln își făcea ghetele, un străin îl întrebă, plin de mirare: – Cum? Vă lustruiți singur ghetele? Președintele se făcu că nu înțelege rostul întrebării și răspunse: – Dar cu cine să le lustruiesc? Concepții și obiceiuri adânc înrădăcinate în întreaga noastră cultură au făcut să se dezvolte în clasele superioare o grosolănie de nedescris în pretențiile la servicii personale, așa încât unii nu mai pot să-și închipuie că împărțirea muncii și distincția sunt cu putință fără acea prestare de servicii pe care, primindu-le, atâția oameni se coboară la rolul de paraziți. Oare cei aleși nu s-ar cuveni să contribuie la impunerea unui tip mai înalt de noblețe? Printre mărunțișurile cu mare importanță este plata la timp a datoriilor către muncitori. A rămâne dator pe la meseriași se socotește printre studențimea veselă drept un lucru de spirit; dar acest dispreț al muncii cinstite este primejdios pentru caracter, este o îngâmfare de stăpân răsplătită de lucrători cu amărăciune și ură. De asemenea, numai un lucru distins nu este să faci să-și aștepte banii niște oameni care muncesc din greu și n-au economii la bănci. Unul dintre cele mai mari neajunsuri ale vieții noastre sociale — spune Hilty — este că, în universități, simțul adevăratei distincții, care nu se împacă cu datoriile bănești, se tocește până și în clasele cele mai culte și adesea pentru toată viața.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: