Dîmbu, Bărbuță, Babiuc și Olărean, trimiși în judecată de DNA. Dosarul se judecă la Curtea de Apel Cluj-Napoca

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a 11 inculpați în dosarul de corupție în care sunt cercetați în stare de arest judecătorul Bogdan Bărbuță, procurorul Dumitru Dîmbu, Aurel Olărean, primarul Rădăuțiului, și omul de afaceri Constantin Babiuc.
 

Potrivit DNA, Bărbuță este acuzat de luare de mită, trei infracțiuni de trafic de influență, dintre care una continuată, complicitate la luare de mită, complicitate la șantaj, trei infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, dintre care una în formă continuată (69 acte materiale), iar Dîmbu – de trafic de influență, 6 infracțiuni de favorizarea făptuitorului, între care una în formă continuată, complicitate la șantaj, instigare la compromiterea intereselor justiției, abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, instigare la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, de bunuri ori alte foloase necuvenite. În același dosar, Aurel Olărean este acuzat de șantaj (3 acte materiale); complicitate la șantaj, abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, iar Babiuc – de dare de mită, cumpărare de influență, șantaj, spălare de bani (2 infracțiuni) complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (69 acte materiale), complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. S-a dispus de asemenea trimiterea în judecată, în stare de libertate, sub control judiciar, a Danielei Mariana Prandea, judecător în cadrul Judecătoriei Rădăuți, pentru luare de mită și complicitate la șantaj, a Isabelei Vega, avocat în cadrul Baroului Suceava, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și uz de fals (2 infracțiuni aflate în concurs real), a lui Mihai Prelipcean, ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației (șeful Punctului Poliției de Frontieră Siret, la momentul săvârșirii faptelor) pentru favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiției, dar și a lui Victoria Țîșcă pentru dare de mită, cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență sau a Alinei Solovăstru, pentru cumpărare de influență. DNA a mai dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului comunei Marginea Ioan Onufrei, pentru complicitate la abuz în serviciu care a avut ca urmare obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, fals intelectual (2 infracțiuni aflate în concurs real), Silvia Panțîru, pentru complicitate la cumpărare de influență în formă continuată (2 acte materiale), Maria Cociorvan pentru cumpărare de influență în formă continuată (2 acte materiale), dar și a firmei S.C. Nikodemus „Babiuc” Exim S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: