Primarul Ion Lungu a declarat că gradul de îndatorare a unității administrativ-teritoriale este unul relativ redus, contractarea unui nou credit nefiind o problemă, cel puțin din acest punct de vedere. Împrumutul ar urma să se ridice la 5,2 milioane de lei, iar dacă deliberativul municipal își va da acordul, îndatorarea Primăriei ar sălta cu cel mult 2%. „Având în vedere faptul că în bugetul pe 2014 avem prinsă o sumă de credite interne de circa 42 de miliarde de lei vechi, în ședința din luna octombrie voi propune consilierilor locali să angajăm un credit de 52 de miliarde de lei vechi, care nu poate crește gradul de îndatorare decât cu 1-2 procente”, a spus Lungu. Potrivit șefului executivului sucevean, în primul rând o sumă de 2,5 milioane de lei din totalul amintit va servi la asigurarea cofinanțării proiectului de reabilitare cu fonduri europene a sistemului de transport, distribuire și furnizarea agentului termic. Fonduri de câte 1 milion de lei fiecare vor fi orientate spre două importante obiective planificate, și la care lucrările încă nu au demarat, respectiv spre modernizarea pieței agroalimentare centrale și a celei omoloage din cartierul Burdujeni. O sumă va fi rezervată înființării zonei de agrement din prejma iazurilor de pe strada „Parcului”, iar alta pentru demararea construirii unui nou stadion. „Este posibil, dacă și Consiliul Local va fi de acord, să luăm un credit pentru a face un nou stadion, care este absolut necesar în municipiul Suceava”, a explicat primarul Ion Lungu, adăugând că reabilitarea stadionului Areni este mai costisitoare decât ridicarea din temelii a unuia modern.
Primăria municipiului Suceava intenționează să se îndatoreze, astfel încât să poată avea resursele financiare necesare materializării unor proiecte de investiții deja planificate.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii