În cadrul etapei a III-a a Cupei României la rugbi, grupa Moldova, CSM Bucovina Suceava va primi azi, de la ora 14, pe stadionul „Unirea”, vizita echipei de Superligă „U” Cluj. Formația gazdă are la activ o înfrângere în fața echipei Poli Iași în această grupă, în timp ce universitarii clujeni au o victorie în Copou. După eșecul din ultimul joc de campionat de la RCM Galați, acolo unde antrenorul Constantin Vlad a menajat mai mulți jucători de bază, CSM Bucovina Suceava vrea să facă un meci bun în compania grupării „U” Cluj. Interesantă la această dispută este și revenirea pe stadionul „Unirea” a lui Ionuț Dimofte, unul dintre principalii marcatori din Superligă, rugbist de națională care a evoluat și la CSM Suceava. „Nu am avut un sezon foarte reușit de campionat, dar ne-am descurcat până la urmă. Vrem să încheiem partidele oficiale din acest an cu două jocuri reușite în compania unor adversari mult mai bine cotați ca noi, precum „U” Cluj și Poli Iași. Prima întâlnire din Cupa României va fi cea cu gruparea de Superligă „U” Cluj și ne dorim să ne ridicăm la nivelul lor. Nu ne așteptăm la un rezultat favorabil, dar pentru noi este important să opunem rezistență în fața unor jucători mai bine pregătiți și motivați” a declarat antrenorul echipei de rugbi CSM Bucovina Suceava, Constantin Vlad.
Rugbi, Cupa României: Pe stadionul „Unirea”
> Meciul dintre CSM Bucovina Suceava și „U” Cluj se va juca azi, de la ora 14
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!





























Comentarii