Protopopiatul Suceava I

Sfântul Antim Ivireanul

Sărbătorit la data de 27 septembrie, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul este o personalitate de prim rang a teologiei ortodoxe românești, care a luminat Biserica prin cuvântul rostit și prin slujirea sa jertfelnică, fiind un adevărat model de păstor și învățător al Bisericii lui Hristos.
 

Tipograf, arhitect de biserici, caligraf, sculptor, predicator fără egal, cunoscător al multor limbi străine, mitropolitul de origine georgiană s-a dovedit în același timp a fi un bun chivernisitor al Bisericii, cu spirit filantropic și aplecare spre nevoile credincioșilor pe care i-a păstorit. Ceea ce a lăsat posterității, opera sa omiletică, Didahiile, ne arată că avem în față un orator neîntrecut. Mănăstirea Antim din București, ctitoria sa, este și ea un semn al iubirii de Dumnezeu și al priceperii mitropolitului, iar testamentul scris de el mărturisește dragostea pe care o nutrea față de păstoriții săi lipsiți de cele materiale. Pentru toate aceste fapte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe mitropolitul Antim Ivireanul în rândul sfinților la 21 iunie 1992. Mitropolitul Antim Ivireanul a fost unul dintre cei mai străluciți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Țara Românească. Meritele lui sunt cu atât mai mari, cu cât el n-a fost român. Începuturile vieții lui ne sunt puțin cunoscute. Se știe doar că era caucazian sau georgian (ivirean). Născut în anul 1650, tânărul Andrei (numele primit la botez), a căzut rob la turci. Eliberat din robie, a trăit în preajma Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, unde a deprins de tânăr sculptura, pictura, caligrafia și limbile greacă, arabă și turcă. În jurul anului 1690, domnitorul Constantin Brâncoveanu l-a adus în Țara Românească, aceasta devenind a doua sa patrie. Aici a găsit un spațiu cultural propice, unde se întâlneau și activau, sub patronajul domnitorului brâncovean, străluciți oameni de cultură italieni și greci, alături de renumiți cărturari și ierarhi români ortodocși. În anul 1691, a ajuns conducătorul tipografiei din București. În anul 1696, era egumen al Mănăstirii Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie și a desfășurat o bogată activitate tipografică timp de cinci ani. Și-a continuat lucrarea tipografică în București, între anii 1701-1705. În anul 1705 a fost ales episcop al Râmnicului. La începutul anului 1708, a fost ales mitropolit al Țării Românești, păstorind pe credincioșii români din acest principat românesc până în anul 1716. Una dintre preocupările de seamă ale mitropolitului Antim Ivireanul a fost zidirea sufletească a credincioșilor prin cuvânt. Vestitele lui Didahii (Învățături) sunt foarte valoroase prin conținutul lor. E vorba de 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale, la diferite sărbători bisericești, ale Maicii Domnului și ale unor sfinți, la care se adaugă șapte cuvântări ocazionale. Predicile sale au avut și un vădit caracter social, condamnând prin intermediul lor moravurile societății contemporane lui, nedreptățile la care boierii îi supuneau pe țărani, de asemenea, păcate pe care le mustra categoric: necinstirea părinților de către copii, a fețelor bisericești de către păstoriți, frecventarea cârciumilor, nerespectarea zilelor de duminici și sărbători, înjurăturile. În decursul unui sfert de veac (1691-1716) a tipărit sau a supravegheat tipărirea a 63 de cărți, dintre care 39 au fost lucrate de el însuși. După limba în care au apărut, 30 erau în grecește, 22 în românește, una în slavonește, 6 slavo-române, 2 greco-arabe, una greco-română și una greco-slavo-română. După locul de apariție, aceste lucrări pot fi clasificate în felul următor: 21 la București, 15 la Snagov, 9 la Râmnic și 18 la Târgoviște. Tipăriturile prezintă o mare diversitate: cărți de slujbă, cărți biblice, cărți de doctrină teologică ortodoxă, cuvântări bisericești, cărți de învățătură pentru preoți, lucrări de filosofie etc. Prin activitatea sa tipografică, el a sprijinit și pe credincioșii de limbă greacă și georgiană, Ortodoxia românească ridicându-se astfel la un prestigiu deosebit în rândul popoarelor ortodoxe (pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, București, 1992, p. 149). A fost alături și de credincioșii români din Transilvania, în contextul politicii de stat austriece de atragere a românilor ortodocși la catolicism. A trimis la Alba Iulia pe ucenicul său Mihail Ștefan, care a tipărit acolo două cărți. După anul 1701, a sprijinit pe credincioșii ortodocși din Șcheii Brașovului prin scrisori de îmbărbătare și hirotonind pe unii preoți pentru biserica lor. Mitropolitul Antim și-a sfârșit viața în împrejurări tragice, în toamna anului 1716, după ce a ajuns în scaunul domnesc primul domn fanariot, Nicolae Mavrocordat. Acuzat că ar fi intrat în legătură cu austriecii și că ar fi uneltit împotriva turcilor și a domnului fanariot, a fost arestat și închis în temnița palatului. La cererea domnului, patriarhul ecumenic și sinodul său l-au caterisit sub acuzația că s-a făcut vinovat față de Imperiul Otoman și față de domn. A fost condamnat la exil în Muntele Sinai. Spre a preîntâmpina vreo răzvrătire a credincioșilor, Antim a fost ridicat și pornit în miez de noapte „cu carul” sub paza unor turci. N-a ajuns să-și ispășească pedeapsa, pentru că ostașii turci care-l duceau spre locul exilului l-au ucis, aruncându-i trupul într-un râu în apropierea Adrianopolului. În felul acesta și-a sfârșit viața, mucenicește. Sentința de caterisire a fost ridicată de Sinodul patriarhal condus de patriarhul ecumenic Athenagoras, abia la 8 martie 1966 (pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, op.cit. p. 158). Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe mitropolitul Antim în rândul sfinților și este considerat cel mai de seamă mitropolit al Țării Românești din toată istoria ei. Prin întreaga sa activitate pastorală, tipografică și predicatorială, ca episcop și mitropolit, Sfântul Antim a întruchipat pe adevăratul păstor care-și pune sufletul pentru credincioșii săi. Viața lui a fost o întreagă jertfă de muncă și de râvnă pentru ridicarea Bisericii și luminarea credincioșilor. Deși străin de neam, el a învățat limba românească în chip desăvârșit. Cercetătorii care au studiat îndeaproape calitățile limbii utilizate de ilustrul mitropolit au ajuns la concluzia comună potrivit căreia Sfântul Antim poate fi numit pe drept cuvânt, ctitor al limbii liturgice românești și fondator al limbii române literare. Sfinte Ierarhe Martir Antim Ivireanul, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi! Amin! Preot paroh ANDREI ALIN COBZARU Parohia Berești

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: