Ajutoarele UE în produse alimentare, acordate pe bază de cupoane

> Față de anii anteriori, crește birocrația, cupoanele ajungând acasă la beneficiari prin poștă, cei îndreptățiți urmând a merge cu ele la Primărie, unde vor fi semnate și livrate Ministerului Fondurilor Europene > În anii trecuți, pachetele cu ajutoare s-au dat direct, la sediul Direcției de Asistență Socială din Burdujeni, în baza listelor cu beneficiari furnizate de instituțiile responsabile, respectiv AJOFM, Casa de Pensii și AJPIS
 

Municipalitatea suceveană va distribui și anul acesta ajutoare în produse alimentare de la Uniunea Europeană, pentru persoanele cele mai defavorizate, a anunțat ieri, într-o conferință de presă, Ion Lungu, primarul Sucevei. „O veste bună pentru suceveni este aceea că vor fi, în continuare, ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană. Anul acesta programul are o nouă modalitate, derulându-se în baza unor cupoane individuale. Acestea sunt emise de către Ministerul Muncii, gestionate de Ministerul Fondurilor Europene și vin prin poștă, acasă la grupul țintă” a declarat șeful administrației locale. El spune că municipalității îi revine obligația întocmirii de liste suplimentare, în măsura în care noi beneficiari apar între data emiterii cupoanelor și cea a distribuirii efective a pachetelor cu ajutoare în produse alimentare din fondurile comunitare de intervenție. Tot Primăria va prelua cupoanele în cauză de la persoanele îndreptățite, le va contrasemna pe verso, după care le va trimite Ministerului Fondurilor Europene. „Dacă, până în acest an, partener era Consiliul Județean, din 2014 implicată este Instituția Prefectului, care va monitoriza modul de distribuire a acestor ajutoare” a explicat primarul, adăugând că produsele vor ajunge la aceleași categorii de beneficiari. În cadrul Planului european de ajutorare a persoanelor defavorizate (PEAD), în anul 2013 cei îndreptățiți au primit, fiecare, câte 16 kg de făină albă de grâu, 9 kg de mălai, 0,5 kg de paste făinoase, 5 litri de ulei, două cutii de roșii în suc propriu, două cutii de zacuscă, 4 cutii de conservă de carne de porc, o cutie de miere de albine și 3 kg de zahăr. În județul Suceava au fost înregistrați 80.749 de beneficiari, respectiv 39.889 de pensionari, 14.599 de persoane cu handicap, 4.689 de șomeri indemnizați, 2.506 de șomeri neindemnizați, 18.359 de beneficiari de venit minim garantat și 707 persoane care se încadrează la lit. e, din HG nr. 950/2012, printre care veterani și văduve de război, persecutați din motive politice, luptători în Revoluție etc. Județul Suceava a avut alocate 3.249,7 tone de produse alimentare, după cum urmează: 1,397,8 tone de făină albă de grâu, 761,6 tone de mălai, 63 de tone de paste făinoase, 471,6 kl de ulei, 116,7 tone de roșii în suc propriu, 68,2 de tone de zacuscă, 96,7 tone de conserve de carne de porc, 26,1 tone de miere de albine și 247,6 tone de zahăr. În municipiul Suceava, pe listele inițiale au figurat 5.800 de beneficiari de ajutoare în produse alimentare comunitare. Pachetele s-au dat direct, la sediul Direcției de Asistență Socială din Burdujeni, în baza listelor furnizate de instituțiile responsabile, respectiv AJOFM, Casa de Pensii și AJPIS.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: