Eveniment religios la Ulma

 

„Cu dragoste în Hristos vă invităm sâmbătă, 20 septembrie a.c., la sfințirea aghiazmatarului (altarului de vară) din comuna Ulma, aflat în curtea bisericii Ulma, sfințire ce va fi săvârșită de ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți. Tot în ziua de 20 septembrie va avea loc primirea și așezarea în raclă a unei părticele din moaștele noului mare făcător de minuni, sfântul Ioan Maximovici, arhiepiscop de San Francisco din Statele Unite al Americii” ni se transmite de la Ulma. Potrivit organizatorilor, programul este următorul: ora 7 – Sfințirea aghiazmei celei mici; ora 8 – Utrenia; ora 9 – Sfințirea aghiazmatarului bisericii Ulma, săvârșită de ÎPS Pimen și de un sobor de preoți; ora 9.30 – Sfânta Liturghie Arhierească; ora 12 – Închinarea la sfintele moaște ale sfântului Ioan Maximovici, precum și la ale sfinților Iov și Amfilohie de la Poceaev, urmată de o agapă frățească. Invitația vine din partea preotului paroh Costel Lucian Chimiuc și a preoților slujitori Constantin Chimiuc și Victor Tamasag.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: