Două autovehicule și o căruță implicate într-un accident rutier la Sadova

> Un alt accident a fost înregistrat și în Berchișești, după ce o mașină a părăsit drumul și s-a răsturnat
 

Un tânăr de 24 de ani, din localitatea Sadova, a confundat drumurile din comună cu pistele de raliu și a apăsat prea mult pedala de accelerație a autoturismului pe care îl conducea. Nu a fost decât o chestiune de timp până când a devenit autorul unui accident de circulație pentru care va trebui să răspundă în fața oamenilor legii. De la Compartimentul de informare publică din cadrul IPJ Suceava aflăm că miercuri dimineață, în jurul orei 8.30, tânărul se deplasa pe DC 88, în localitatea de domiciliu, iar din cauza vitezei a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune față spate cu atelajul hipo condus în fața sa de un consătean, în vârstă de 48 ani. Impactul a fost atât de puternic, încât mașina a fost aruncată pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autovehicul condus de un bărbat de 51 de ani, din comuna Fundu Moldovei. Conducătorii auto și căruțașul au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Tot miercuri dimineață, un alt accident rutier a fost semnalat pe DN 2E, în afara localității Berchișești. Un bărbat de 47 ani, din orașul Gura Humorului, în timp ce conducea autoturismul, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, căruia la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI