„Un privilegiu”, „un miracol“

Șerban Chelariu și versurile sale, la Suceava

 

O dublă lansare de carte Șerban Chelariu („Gălbenușul soare” și „Piele și unghii”, ed. Limes, Cluj-Napoca), o expoziție de carte semnată de părintele său, scriitorul Traian Chelariu, alături de manuscrise, documente inedite, chiar și stiloul cu care a scris, purtând pecetea uzurii, dar mai ales însuși poetul Șerban Chelariu, alături de soția sa Anca (peste 20 de ani directoarea unei biblioteci din SUA, cercetătoare preocupată de identitatea transistorică, de descoperirea României profunde și substanțiale) au constituit substanța evenimentului găzduit luni de Biblioteca Bucovinei și intitulat „Șerban Chelariu, de la New Jersey la Suceava”. După oficiile de gazdă ale directorului Bibliotecii Bucovinei Gabriel Cărăbuș, care, printre altele, a enumerat evenimente anterioare dedicate memoriei lui Traian Chelariu, criticul literar Mircea A. Diaconu a prezentat oaspeții, considerând „un privilegiu” prezența lor în Bucovina în care s-a născut Traian Chelariu și, totodată, în ultimii ani ai existenței, „a fost exilat”. Vorbind despre versurile lui Șerban Chelariu, criticul a atras atenția că autorul implică în realizarea textelor sale științele cunoașterii și limitele lor, are poeme foarte clare, dar și construite prin forța inerentă a limbajului, ajungând a comunica mai mult (sau și altceva) decât știe că ar spune. Poetul se înrâurește pe alocuri din Blaga, I. Barbu, N. Stănescu, ar fi șaptezecist după vârstă, deși a debutat târziu, în vremea opteziciștilor, iar, ca și ei, privește poezia ca mijloc de cunoaștere. În versurile sale se străvăd note melancolice, dar vocea autorului e solară, senină, rezemată pe înțelegerea relației (fără opoziții) dintre parte și întreg, dintre viață și moarte. La rândul său, editorul volumelor, poetul clujean (optzecist) Mircea Petean, a numit a fi „un miracol” întâlnirea sa, la Suceava, cu poetul venit din New Jersey. Pe care, descoperindu-l prin scris în anii trecuți, a exclamat: „Îmi place, mă bucur să te citesc!… Vuiește Cosmosul din scrierile lui!”. M. Petean a remarcat lirismul superintelectualizat al autorului, detașarea specială, olimpiană, „de mare jucător” (care își asumă riscuri pe care puțini scriitori și le asumă), apreciind că melancolia lui Ș. Chelariu (care „vede partea însorită” a existenței) ar reprezenta efectul de umbră pe care îl generează lumina. Șerban Chelariu a vorbit puțin despre sine și poezia sa (dezvăluind însă câteva repere despre maniera în care își construiește imaginile, respectiv textele), captând numerosul public prin lectura câtorva poeme, sub ochii atenți ai Ancăi Chelariu. A urmat un dialog pe care l-a deschis Kolea Kureliuk, în calitate de ins originar din comuna în care s-a ivit pe lume Traian Chelariu (evocând momentele fondării Societății „Traian Chelariu” de la Dărmănești, apariția primelor numere din „Exod”, revistă ce urmează a împlini 20 de ani), totodată student ce a urmat cursurile de psihologie susținute de Traian Chelariu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: