O întreagă familie a rămas fără acoperiș deasupra capului după ce casa acesteia a fost înghițită de flăcările produse, cel mai probabil, conform cercetărilor efectuate la fața locului, de la efectul termic al unui conductor electric neizolat corespunzător. Focul a fost atât de violent, încât nici un bun nu a mai putut fi salvat din calea flăcărilor. Potrivit informațiilor obținute de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, plt. adj. Alin Găleată, alarma de ajutor a răsunat aproape de ora 23,30 atât la Detașamentul de pompieri Rădăuți cât și la Garda de intervenție Siret. Aceștia au intervenit pentru stingerea incendiului cu nu mai puțin de șase autospeciale de stingere și o unitate SMURD, în ajutorul lor sărind și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Volovăț și Marginea. Izbucnit inițial la acoperișul locuinței, pârjolul s-a extins cu repeziciune și la anexele gospodărești care făceau corp comun cu imobilul de locuit, flăcările întinzându-se pe o suprafață de peste 250 de metri pătrați. Proprietarii s-au văzut neputincioși în fața dramei nereușind să salveze niciun bun din casă, rămânând doar cu hainele de pe ei. În plus, conform surselor citate, pe timpul intervenției, paramedicii pompieri SMURD au acordat asistență medicală la trei persoane adulte și doi minori care au suferit atacuri de panică, însă pentru niciunul nu a fost necesar transportul la o unitate spitalicească. Focul a fost stins după aproape patru ore de luptă cu flăcările.
Un adevărat pârjol a cuprins aproape de miezul nopții de sâmbătă spre duminică curtea unei gospodării particulare din Volovăț.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii