Sfârșitul vacanțelor…

La americani și canadieni, ieri, ca primă zi de luni din septembrie, a fost sărbătoare națională, pe numele ei Labor Day (Ziua Muncii), sărbătoare pe care e de bănuit că românii n-o vor importa (ca pe altele), din anume pricini și tâlcuri. Bunăoară fiindcă trimite la evenimente muncitorești-sindicale despre care nu se mai vorbește (la 1880, se pronunțau împotriva programului de lucru de 12 ore/zi, 7 zile/săptămână și împotriva situațiilor în care copiii trudeau cot la cot cu adulții) sau fiindcă în contemporaneitate anunță încheierea vacanțelor și… la muncă!

 

Întâmplarea face că, la noi, un 1 Mai (ce și la ei se mai ține, ca Zi internațională a muncitorilor), a devenit o zi oficială de deschidere a vacanțelor. Tot la noi, sfârșitul vacanțelor a fost dat, în weekend, de Mazăre I în chip de Ramses al II-lea, la ultimul carnaval al anului de pe litoral, dar cu toată prisosința de așa-zișii „stranieri” care – nu de tot înstrăinați încă de locurile de obârșie și de țara care nu are nevoie de munca lor – în zilele trecute s-au bulucit până la ultimii la frontiere, spre țările ce au nevoie de brațele și creierele lor. Chiar dacă, uneori, în condiții cam ca la 1880. De altfel, și la noi vor fi fiind nu tocmai puțini – de la pălmași la corporatiști și corporatiste în costume și taioare impecabile – care să tragă asemenea și, la o adică, recunosc până la urmă că-s dintre fericiți, că au unde și au pe ce. Iar unii dintre ei – ooo, ce vremuri frumoase petrecem! – sigur vor fi avut chiar și concedii!!!