Peste 250 de suceveni cu facultate, rămași fără ajutor de șomaj

La sfârșitul lunii trecute, în județul nostru erau înregistrați 15.743 de șomeri, dintre care numai 4.035 indemnizați, informează Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava.
 

Pe de altă parte, din totalul celor 11.708 șomeri neindemnizați, 9.044 au terminat studii primare, gimnaziale sau profesionale, iar 2.405 sunt absolvenți de studii liceale și postliceale. Alți 259 de șomeri suceveni care nu mai au parte de ajutor de șomaj provin din rândul absolvenților de facultate. Oficialii AJOFM fac apel la absolvenții din ultima promoție, care nu și-au găsit un loc de muncă, să se prezinte cu actele necesare pentru a solicita indemnizația de șomaj. Indemnizația are valoarea de 250 de lei, se acordă pe durata a șase luni, absolvenții beneficiind și de servicii gratuite, precum cursuri de formare profesională, cât și de consiliere și mediere, în vederea găsirii unei slujbe. La înregistrarea în evidențele AJFOM este necesar un dosar cu certificatul de naștere, cartea de identitate, certificatul de atestare fiscală, diploma sau adeverința de absolvire și cu o adeverință medicală din care rezultă că absolvenții sunt apți de muncă. Plata indemnizației de șomaj se face după expirarea perioadei de căutare a unui loc de muncă, adică după 1 septembrie, pentru absolvenții din sesiunea iunie sau după 1 octombrie, pentru cei din sesiunea iulie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: